Exproprieri pentru A8, tronsonul Leghin – Târgu Neamț. Despăgubiri de 14,7 milioane lei

0

Astăzi, 23 noiembrie, în Guvern s-a adoptat hotărârea privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – secţiunea III: Leghin – Târgu Neamţ, km 181+195 (89+000)-km 211+107 (118+912)”, aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ – teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional.

Contractul pentru lotul Leghin – Târgu Neamț a fost semnat pe 20 septembrie cu UMB, durata de proiectare și execuție fiind de 30 de luni. Finanțarea este asigurată prin PNRR.

Actul normativ aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național, precum și listele imobilelor proprietate publică a statului și a imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – secţiunea III: Leghin – Târgu Neamţ, km 181+195 (89+000)-km 211+107 (118+912)”.

Totodată, actul normativ aprobă declanșarea procedurii de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică, situate pe raza localităților Vânători Neamț, Târgu Neamț, Agapia, Petricani, Urecheni, Timișești, Păstrăveni din județul Neamț și a localității Moțca din județul Iași, respectiv lista acestora și cuantumul total al despăgubirilor în valoare de 14.721.000 lei, pentru un număr de 1528 de imobile reprezentând teren, în suprafață totală de 2.678.391 mp teren.

Fondurile aferente despăgubirilor se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023, la capitolul 84.01 ”Transporturi”, subcapitolul 03 Transport rutier, Titlul 61 ”Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR”, articolul 61.06 ”Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice și institute naționale de cercetare – dezvoltare pentru susținerea proiectelor aferente PNRR”.

Documentele publicate de Guvern:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate