#FapteBune/ Elevii de la „Conta”, în vizită la CSEI Târgu Neamț [FOTO]

1

Recent, peste 30 de elevi de la Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț au donat fructe proaspete copiilor cu dizabilități de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CȘEI) Târgu Neamț.

Aceștia au mers la centru însoțiți de profesorii Radu Pintilie și Simona Bălan. Activitatea s-a derulat ca parte a campaniei „Săptămâna legumelor și fructelor proaspete donate”, din cadrul programului „Strategia Națională de Actiune Comunitară”. 

„Am fost întâmpinați cu căldură de doamnele profesor Sârghiuță Felicia, Damian Andreea și Toma Roxana, precum și de către elevii de la CȘEI.

A fost o experiență emoționantă atât pentru elevii CȘEI cât și pentru cei de la liceu. Bucuria elevilor CȘEI a fost trăită de toți cei prezenți.

Gazdele ne-au explicat cât de importante sunt asemenea activități care contribuie la dezvoltarea abilităților copiilor de a trăi împreună cu ceilalți într-o societate în care contează valențele umanitare”, explică profesorii coordonatori.

Pentru elevii de la Liceul „Vasile Conta”, experiența a fost una plăcută și plină de satisfacții sufletești. Tocmai din acest motiv, și-au propus să se întoarcă la CSEI  cu daruri, în perioada sărbătorilor de iarnă.

„Mulțumim tuturor de la CȘEI Tîrgu Neamț pentru că ne-au oferit ocazia să facem o faptă bună!”, transmit elevii și profesorii pe care se poate CONTA.

 

 

1 Comentariu
  1. se spune

    DE CE AU FOST IMPLICAŢI DOAR 2 PROFESORI DE LA ,,CONTA,, ?
    LA CONTA PREDAU MAI MULTE CADRE DIDACTICE !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate