Fii spiridușul lui Moș Crăciun și dăruiește un cozonac celor care nu au ce pune pe masă, de sărbători

0

În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, să ne îndreptăm atenția și spre semenii noștri. Pune pe masa unor familii tradiționalul dulce de sărbători, cu un gest de solidaritate. Cozonacii tradiționali sunt nu numai buni și fragezi, dar pot face și bine.

Astfel, Asociația Ținutul Zimbrului, împreună cu Asociația de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț și producătorii locali, Cofetăria Ioana (Târgu Neamț), SC Dolcezza Sofia SRL (Butnariu Daniela) (Târgu Neamț/ Humulești), SC Albinuțele Oticos SRL (magazine de pâine C5, C9 în piața Târgu Neamț) Dipimacu Brutărie Artizanală (Preutești), au dat startul unei campanii de suflet, cu gândul la tradițiile locale.

Sunteți invitați să oferiți un cozonac pentru familiile care poate nu și-l permit, pentru a aduce spiritul sărbătorilor în casa cât mai multor persoane. Așadar, dacă veți cumpăra un cozonac pentru sărbători puteți să faceți un dublu bine: vouă pentru că veți avea un cozonac pe masa de sărbători, și altor familii cărora sigur le veți face o bucurie.

Vă puteți alătura campaniei ,,Dăruiește un cozonac alături de noi” după cum este mai la îndemână pentru fiecare:

1. Puteți cumpăra un cozonac și oferi un zâmbet direct de la partenerii noștri (Cofetăria Ioana, SC Dolcezza Sofia SRL, SC Albinuța SRL, Dipimacu Brutărie Artizanală), adăugând un cozonac în plus la comanda dumneavoastră. Nu uitați să menționați că este special pentru campanie. Sau punându-l direct în coșul cu bucurii, amplasat cu câteva zile înainte de sărbători în locațiile partenerilor.

2. Dacă e mai simplu puteți dona suma pe care o considerați în contul Asociației Ținutul Zimbrului (RO20BTRLRONCRT0291099401 deschis la Banca Transilvania), sau numerar (contactează-ne la numărul de telefon +40 0749.470.603 pentru a stabili detaliile).

În săptămâna dinaintea Sărbătorii Nașterii Domnului, voluntarii Asociației de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț vor împărți cozonacii la familiile pe care le au în evidență, și nu numai.

Avem nevoie de acțiuni de solidaritate, de gesturi care dau speranță, pentru a alunga puțin din problemele zilnice. Campania ,,Dăruiește un cozonac alături de noi” se desfășoară în perioada 6 – 22 decembrie.

Luna decembrie este luna cadourilor. Ideea de a oferi un cozonac pe masa de sărbători a unor familii, s-a născut inițial din dorința de a implica producătorii și comunitatea locală într-o acțiune de tipul ,,Cel mai bun cozonac din Ținutul Zimbrului”. Astfel, ne-am fi dorit ca producătorii locali și gospodinele/gospodarii din destinația de eccoturism Ținutul Zimbrului să gătească un cozonac, care ulterior să fie premiat și dăruit. Restricțiile impuse de pandemie, ne împiedică să oferim produse fără un certificat de conformitate și în acest fel am apelat la producătorii din destinație care se ocupă de comercializarea acestor tipuri de bunătăți tradiționale, specifice perioadei sărbătorilor. Vouă vă rămâne doar să cumpărați și să oferiți un zâmbet.

Cozonacii care se vor aduna cu sprijinul dumneavoastră vor ajunge la familiile din Ținutul Zimbrului prin intermediul Asociației de Inițiativă Civică și Dezvoltare Locală Neamț  care demonstrează puterea de a dărui în fiecare zi, sprijină, scrie povești și oferă bucurii.

Asociația Ținutul Zimbrului se ocupă de managementul destinației cu același nume și unul din obiectivele acesteia este de a crea contexte de promovare și dezvoltare a comunității locale într-un mod sustenabil. Iar micii producători locali sunt parte a comunității.

Alege să cumperi un cozonac și fă un bine!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate