„Finalul de an vine cu vești bune pentru nemțeni!” (Ciprian Șerban)

0

Finalul de an vine cu vești bune pentru nemțeni!”, a transmis Ciprian Șerban, Vicepreședinte al Camerei Deputaților, cu scurt timp în urmă, referindu-se la anunțul făcut seara trecută (click aici), cu privire la construirea noului Spital din Piatra Neamț.

Proiectul de construire a noului sediu pentru Spitalul județean de Urgență Piatra Neamț a fost declarat eligibil și introdus de Ministerul Sănătății pe lista de spitale care vor primi finanțare prin PNRR.

Investiția pentru Neamț, propusă de Consiliul Județean, la inițiativa președintelui său, Ionel Arsene, se află, astfel, pe lista celor 42 de proiecte naționale acceptate la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Suma disponibilă prin PNRR este de aproape 70%, ceea ce înseamnă circa 200 de milioane de euro. Investiția este necesară, având în vedere că actualele clădiri ce compun ansamblul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț prezintă neconformități majore din punctul de vedere al securității la incendiu, neconformități în asigurarea gabaritului căilor de evacuare, iar instalațiile de detectare, semnalizare și alertă în caz de incendiu, acolo unde există, nu sunt în stare de funcționare la parametrii tehnici actuali.

Voi urmări îndeaproape procesul de construire a acestui proiect deosebit de important pentru nemțeni.”, a mai transmis Vicepreședintele Camerei Deputaților, Ciprian Șerban.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate