Fostul primar de Târgu Neamț, acuzat de conflict de interese

2

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unui conflict de interese de natură administrativă în cazul lui Decebal Arnăutu, fostul primar al orașului Târgu Neamț.

Toată suflarea Târgului știe că pe vremea lui Arnăutu, islazurile orașului au fost date în administrare gratuită unor asociații de crescători de animale fondate chiar de fostul primar. Potrivit comunicatului de presă remis de ANI,

decebal-arnautu„În perioada exercitării mandatului de primar (2008 – 2012), a semnat contractele de dare în administrare gratuită a islazurilor >Osoi<, >Slatina< și >Aerodrom<, care aparțin domeniului privat al Orașului Tîrgu Neamț, încheiate între Primăria Orașului Târgu Neamț, Asociația Crescătorilor de Animale >Humulești< și Asociația Crescătorilor de Animale >Aerodrom< (asociații în cadrul cărora acesta deține calitatea de membru fondator), precum și expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea dării în administrare gratuită a islazurilor către cele două asociații”.

Astfel, Decebal Arnăutu a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 („Primarii și viceprimarii sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispozitie, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”)

și dispozițiile art. 75, lit. f) din Legea nr. 393/2004 („Aleșii locali au un interes personal într-o anumita problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru o asociație sau fundație din care fac parte”).

Potrivit ANI, fostul primar de Târgu Neamț a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Decebal Arnăutu este unul dintre cei 12 foști sau actuali aleși locali pe care ANI i-a găsit incompatibili sau în conflict de interese de natură administrativă și penală (un fost primar- Decebal Arnăutu, doi foști viceprimari, patru consilieri locali și cinci foști consilieri locali).

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. Lucian spune

    Tare mi-e că și acest hoț, împreună cu ceilalți enumerați, nu o să plătească în niciun mod faptul că au încălcat legea. ANI acum s-a trezit? Cât timp a fost primar acest golan, unde a fost?

  2. cr spune

    ADICA DL FOST PRIMAR ARNAUTU SI-A DAT TOT LUI SUBVENTIA DE LA UNIUNEA EUROPEANA,NU??? SI ACUM CUM E DUPA CE A PLECAT ARNAUTU DIN PRIMARIE???SUBVENTIA CINE O IMPARTE SI IN CARE BUZUNARE INTRA??? IIMI RASPUNDE CINEVA ??

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate