[FOTO] Cadrele medicale de la CPU Târgu-Neamț își încurajează colegii infectați cu COVID-19

3

Solidaritate, compasiune, încurajare. Asta ne insuflă fotografia de mai jos, surprinsă de un pacient infectat cu COVID-19 și internat la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani.

Fotografia este realizată în curtea interioară a unității spitalicești. Suprinde mai multe cadre medicale sănătoase, ce își desfășoară activitatea în cadrul Compartimentului de Primire Urgențe (CPU) de la Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț. Au mers la Bisericani să își încurajeze colegii de muncă- medici, asistenți, brancardieri, infirmieri confirmați pozitiv cu noul coronavirus și internați aici. Și, pentru câteva clipe, cel puțin, au reușit.

Printre cei din fotografie, am remarcat și fosta conducere a unității spitalicești din Târgu-Neamț, și anume dr. Florin Apostoae (fost manager) și dr. George Carp (fost director medical).

„Noi, la CPU Târgu Neamț, suntem o echipă de aproximativ 30 de persoane care muncim zi de zi și noapte de noapte pentru a încerca să ajutăm oamenii, atât cu COVID, cât și fără Covid. Din nefericire, unii dintre colegii noștri s-au infectat, cel mai probabil din surse din afara spitalului.
Stând într-o seară cu colegii de vorbă, ne gândeam la ei, la cât de dificil poate fi să stai internat, izolat, într-o cameră de spital. Și atunci ne-am hotărât să le facem această surpriză. Am pus cu toții bani pentru un mic pachețel cu alimente, apă, fructe. Apoi, le-am făcut această vizită- surpriză, pentru a-i bucura cât de cât pe ei, cei deveniți pacienți. Am mers întâi la spitalul de la Bisericani, apoi la cel din Piatra-Neamț, unde mai avem o colegă internată.

Ne-am dorit să simtă încujararea noastră, să simtă că suntem alături de ei într-un moment greu”, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO dr. Florin Apostoae.

În prezent, la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani sunt internate zece cadre medicale de la spitalul de sub Cetate, infectate cu Covid-19 (un medic, șase asistenți, doi brancardieri și o infirmieră.

Gestul făcut de colegii lor nu poate fi decât apreciat de noi, nemțenii de rând. Și, cu siguranță, le-a pus câte un zâmbet pe buze atât cadrelor medicale infectate, cât și celorlalți pacienți internați în spitalele Covid din județ. Pentru că nu e ușor să afli că ai acest virus ucigaș. Și nici să te transformi, peste noapte, din cadru medical în pacient.
Multă sănătate tuturor!

3 Comentarii
  1. Ioana spune

    Ca si cadre medicale, in vreme de pandemie, ar fi trebuit sa se protejeze mai bine, sa fie responsabili si nu se ajungea aici. Aveau exemplul de la spitalul Suceava, dar sunt sigur ca unele cadre medicale iau in deras virusul. Cat despre poza, pare a fi in familie asa ..

  2. brustureanu spune

    f f frumos din partea dvs ca a-ti facut aceasta vizita la colegii internati din cauza acestui virus , cred ca s-au bucurat nespus de mult , cinste si onoare pt. toti !!!

    1. Anca spune

      Felicitari…adevarati colegi…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate