Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
sâmbătă 7 decembrie 2019
  • :
  • :

A fost inaugurat Centrul de Formare a cadrelor didactice „Moldova” Tg. Neamț

Luni, 18 noiembrie, Inspectoratul Școlar Județean  Neamț a inaugurat Centrul de Formare a cadrelor didactice Moldova, amplasat în orașul Tg. Neamț, strada Mărășești, nr. 175.

Centrul de Formare „Moldova” are un istoric sinuos pe parcursul timpului, piatra sa de temelie fiind pusă în anul 1999, fiind aprobat prin acordul Ministerului Finantelor ca obiectiv de investiții local, numit „Spațiu pentru practica  școlară la Grupul  Școlar Agricol Ion Creangă”, Tg. Neamț, obiectiv compus din două corpuri cu destinația de spații de cazare, de preparare  și servire a mesei, de depozitare alimente și corpul de vestiare.

În anul 2001, din considerente financiare, investiția a fost încredințată Ministerului Educației și Cercetării în vederea finanțării de la bugetul de stat, moment în care s-a schimbat și denumirea în „Centrul de Formare Cadre Didactice zona Moldova – Tg. Neamț’‘ .

În prezent, Centrul de Formare „Moldova” a fost deschis datorită investiției Ministerului Educatiei și Cercetării în reabilitarea acestuia, precum și datorită  cedării de către Primăria Orașului Tg. Neamț a unei suprafețe de 7.500 de mp., teren aferent centrului de formare.

Odata cu inaugurarea generosului  spațiu dedicat  formării profesorilor,  seria acestor activități a debutat cu formarea continuă a inspectorilor școlari, pe tema proiectelor europene și pe parcursul întregii săptămâni vor avea loc activitățile de formare prin cercuri pedagogice ale directorilor/directorilor adjuncți din judetul Neamț.

Spațiul de formare va fi deschis comunității nemțene, în special, dar și altor instituții din țară care vor solicita servicii de acest tip.

  • informații furnizate de ISJ Neamț



Un comentariu la “A fost inaugurat Centrul de Formare a cadrelor didactice „Moldova” Tg. Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *