Furt dintr-o gospodărie din Timișești: un suspect, reținut de polițiști

0

Un bărbat de 39 de ani, din Timișești, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de furt calificat. Polițiștii spun că acesta ar fi sustras trei căpestre pentru cai din curtea unei locuințe.

Sesizarea a fost făcută pe 26 octombrie, de un bărbat în vârstă de 40 de ani. Acesta le-a reclamat polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni că bunurile i-au fost furate în noaptea de 23 octombrie, din curtea locuinței sale din Timișești.

Prejudiciul a fost estimat la 500 de lei. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, bănuit de comiterea faptei.

Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță. Nota redacției: În această publicație se pot exprima opinii conform principiului libertății de exprimare. Orice entitate poate furniza un drept la replică sau lămuriri ce vizează conținutul din această publicație folosind datele din secțiunea de contact.