Gestul primarului de Târgu-Neamț, de Ziua mondială de luptă împotriva durerii

0

Astăzi, 11 octombrie, de Ziua mondială de luptă împotriva durerii, primarul Daniel Harpa și-a îndreptat atenția spre locul unde durerea oamenilor este alinată de cadrele medicale, dar…. foarte greu de învins.

Este vorba despre Centrul de Îngrijiri Paliative din Târgu-Neamț, situat pe strada Mărășești. Aici, primesc asistență medicală pacienți cu boli incurabile, aflați în stadii terminale. Centrul de îngrijiri paliative își propune creșterea calității vieții lor, prin tratamente de reducere a durerii și suport psihologic.

Prin intermediul consilierului personal, Vasile Dron, edilul a oferit un coș cu fructe pentru acești pacienți suferinzi. Însă ceea ce poate contează mai mult este gândul bun transmis, căci lupta împotriva suferinței se duce pe mai multe fronturi, iar rugăciunea poate veni în completarea actului medical, atunci când e vorba de o așa durere….

La Centrul de Îngrijiri Paliative din Târgu-Neamț sunt în prezent 43 de oameni aflați în suferință. Și mulți alți semeni de-ai noștri, cu dureri greu de imaginat, au nevoie, pe lângă serviciile medicale, de un gând bun din partea noastră, de o rugăciune pentru ca Dumnezeu să intervină cu milostivirea Sa.

Să ne rugăm pentru toți cei care trec prin clipe grele, prin lacrimi și suferință!, a transmis Daniel Harpa, primarul orașului Târgu- Neamț.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Durerii este marcată anual, din 2014, și este menită să atragă atenția asupra importanței luptei cu suferința, pe toate fronturile. Demersul a fost inițiat de participanții la Congresul de Oncologie, desfășurat la Istanbul, și a președintelui Asociației Mondiale de Studiere a Durerii. 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate