I-a înfipt o foarfecă în mână! Conflict spontan pe o stradă din Târgu-Neamț
Marți, 14 iulie a.c., într-o zonă publică din Târgu-Neamț s-a produs un nou conflict. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au fost sesizați în jurul orei 10.00 cu privire la faptul că un bărbat 43 de ani, din Tîrgu Neamț, a fost agresat de către o persoană.
“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbatul, de 43 de ani, se afla pe strada Mihai Eminescu, între acesta și un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate, a izbucnit un conflict spontan, cel din urmă lovindu-l pe celălalt cu o foarfecă, cauzându-i o plagă la mâna stângă.”, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Bărbatul rănit a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, fără a rămâne internat.
De la Florin Tofan, șeful Poliției Locale Târgu-Neamț, am aflat că agresorul a fugit de la locul faptei. Acesta a fost prins de polițiștii locali la câteva ore după eveniment și predat celor de la Poliția Națională.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Victima este patronasul de la ygo cafe? Cel care nu a plătit șomajul tehnic la angajați?