Impact între un camion și o mașină, la Pipirig (Ultima Oră)

0

UPDATE ora 11.30: Traficul este deblocat, iar circulația a fost reluată pe ambele sensuri.

Bărbatul grav rănit în urma accidentului rutier are 27 de ani și este din Pipirig. Era pasager în autoturism.

„Din cercetări efectuate de polițiștii rutieri, a reieșit faptul că un conducător auto în vârstă de 39 de ani, care  era însoțit de alți doi bărbați, de 47, respectiv 27 de ani, toți trei din Pipirig, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autotren condus de un bărbat de 42 de ani din Iași.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative. În cauză, cercetările continuă pentru vătămare corporală din culpă”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

UPDATE ora 11.00: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră este oprită pe DN15B Târgu Neamţ – Poiana Largului, în zona localităţii Pipirig, judeţul Neamţ, din cauza unui accident.

Victima transportată la spital se pare că este în stare gravă.

Se acționează pentru degajarea drumului.

Știre Inițială:

Un accident rutier cu victime s-a produs astăzi, în jurul orei 10.00, pe raza localității Dolhești, comuna Pipirig.

Potrivit primelor informații, un autoturism a intrat în coliziune cu un autotren. La fața locului au ajuns pompierii de la Târgu Neamț, polițiștii rutieri și echipaje medicale.

O persoană rănită a fost preluată de un echipaj cu asistent medical al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț și transportată către sprital.

Potrivit ISU Neamț, în autoturism se aflau trei persone. Nu sunt victime încarcerate. La fața locului se află pompierii cu o autospecială de stins incendii cu accesorii de descarcerare și prim ajutor.

Revenim.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate