În loc de pelerinaj, țeapă de 28000 euro. O parohie din Neamț a căzut în plasă

0

Un reprezentant al unui parohii din Neamț a căzut în plasa unui escroc din Alba Iulia.

Marți, 2 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 2 percheziţii, în municipiul Alba Iulia, în cadrul unui dosar penal privind o faptă de înșelăciune.

Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, începând cu luna ianuarie 2020, un bărbat, de 58 de ani, din Alba Iulia, în calitate de reprezentant ai unei asociații, din Alba Iulia, ar fi indus în eroare un reprezentant al unei parohii, din județul Neamț, care i-ar fi plătit suma de 28.000 de euro, pentru efectuarea unui pelerinaj, pentru peste 100 de persoane, care nu a mai avut loc și a refuzat restituirea banilor, precizează reprezentanții IPJ Alba.

Cu ocazia perchezițiilor au fost identificate și ridicate documente de evidență contabilă, în vederea continuării verificărilor.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Alba.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate