În Târgu Neamț s-au înmulțit cazurile de furturi din autoturisme

0

În primele trei luni ale anului, pe raza orașului Târgu Neamț s-au înregistrat mai multe infracțiuni de furturi din autoturisme, fapt datorat bunurilor lăsate la vedere în interiorul vehiculului, care au atras interesul infractorilor. Bunuri ca stații radio, radiocasetofoane, genți, bani, telefoane mobile sau alte lucruri de valoare, au fost sustrase, atrăgând atenția celor care, nu numai că nu respectă dreptul patrimonial al cetățenilor, ci și-au făcut un obicei în a profita de indiferența cetățenilor care nu-și protejează bunurile.
În cursul lunii martie 2015, polițiștii de proximitate din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț, pe lângă activitățile curente, au organizat acțiuni în timpul nopții pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a celor care săvârșesc astfel de fapte. Pe parcursul activităților desfășurate au fost lăsate în parbrizul autoturismelor flayere cu recomandări preventive, în special la cele în care se observau bunurile aflate în autoturism.
Pe această cale dorim să tragem un semnal de alarmă tuturor proprietarilor de autoturisme care nu conștientizează faptul că un bun lăsat la vedere îi transformă în posibile victime a infracțiunii de furt.
Astfel, poliţiştii din Cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenire a Criminalităţii vă recomandă:
• Nu parcaţi autoturismul în locuri izolate sau neiluminate;
• Asiguraţi autoturismul chiar dacă lipsiţi din el doar câteva minute;
• Nu lăsaţi la vedere în interiorul maşinii obiecte de valoare sau tentante;
• Evitaţi să păstraţi în torpedo actele de identitate sau cele ale maşinii;
• Dotaţi autoturismul dumneavoastră cu un sistem de alarmă;
• Sistemul de blocare al axului volanului este un mijloc de descurajare a hoţilor;
• Un sistem de alarma pe baza de senzori, ce se aplică pe geamuri şi capote îşi dovedeşte întotdeauna eficientă;
• Inscripţionarea numărului de înmatriculare al autoturismului pe obiecte uşor demontabile (casetofoane, jenţi, baterii) pot duce la recunoaşterea mai uşoară a bunului sustras;
• Asigurarea autoturismului dumneavoastră la o societate de profil, poate acoperi pagubele dumneavoastră în caz de avariere sau distrugere, furt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate