Incendiu între blocuri: trei mașini făcute scrum

2

Marți, 30 iunie, în jurul orei 8.00, a izbucnit un incendiu pe strada Codrului, iar trei autoturisme din apropiere au fost făcute scrum.

În zonă se efectuau lucrări de reparatie a unei conducte de gaz. Se pare că pomparea pe conductă nu a fost oprită când muncitorii au tăiat țeava. Potrivit locuitorilor din apropiere, incendiul a izbucnit după ce initial s-a auzit o răbufnire asemănătoare unei explozii, iar ulterior zona repectivă a luat foc, flăcările depășind, la un momentdat, zece metri înălțime. „S-a auzit o bubuitură puternică. Am ieșit la balcon, erau flăcări de 10-15 metri și mașinile ardeau. Bine că nu a murit niciun om”, ne-a spus un domn care locuiește în apropiere.

IMG_5348Cele trei mașini sunt de nerecunoscut pentru proprietari. Cel mai vizibil avariat este autoturismul parcat în mijloc. Capota atingea gardul verde, iar flăcările s-au extins cu repeziciune.

La locul incendiului s-au deplasat echipe ale Detașamentului de Pompieri, Poliției și Jandarmeriei, care au asigurat zona, astfel încât nicio viață omenească să nu fie pusă în pericol.

„Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț a intervenit la un incendiu care a izbucnit la o conductă de gaz la care se efectuau reparații. Au fost incendiate trei autoturisme, care erau parcate în apropiere. Incendiul a fost lichidat fără a se extinde la vecinătăți. Am intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă, un ofițer, 12 subofițeri și un elev. Intervenția în sine a durat 10-15 minute, dar exista pericol de explozie și am continuat supravegherea zonei, existând pericol de formare a unui amestec exploziv datorită scurgerilor de gaze pe conducta respectivă”, a declarat lt. col. Dumitru Gavrilescu, comandant Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț

Poliția continuă cercetările.

Localnicii din zonă consideră că locația unde a izbucnit incendiul este un loc blestemat. Tot acolo, în anii ’80 a avut loc un alt dezastru.

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. Lucian spune

    Pompierii au venit dupa 20 de minute. Prima data a aparut un SUV al jandarmeriei cu doi reprezentanti ai institutiei care, NU AU ASIGURAT ZONA, toti curiosii erau langa foc. Starda nu a fost inchisa traficului, multi conducatori auto reusind sa inttre pe str. Codrului dinspre str. Marasesti. Politia a venit dupa 25 minute, un singur gradat, sa…nimic. Sa constate. Proasta manevra! Degeaba fac simularile (daca le fac). Nu le-au folosit la nimic. Acei muncitori, lucrand cu flacara deschisa langa o conducta de gaz nu aveau nici macar UN stingator pe pozitie, in caz de incendiu. Ba chiar unul din ei, in timp ce flacarile parjoleau tot in jur, isi aprinsese o tigara si venea agale spre Marasesti. Nu se respecta regulile de protectie a muncii! Niste incompetenti de genul asta, pot ucide din culpa, pot avaria case, masini, etc. Politia nu are idee cum sa reactioneze in asemenea situatii. Nu au nici macar o rola de banda delimitatoare in dotare. Au blocat strada cu SUV-ul Jandarmeriei. E de rasu’ plansu’ din pacate.

  2. cr spune

    Parchetul va face ancheta si va incepe cu cei care aveau sarcina de a organiza locul inclusiv din punct de vedere al securitatii la foc.Apoi va verifica daca s-a intocmit documentul de lucru cu foc deschis,apoi daca cel ce taia este autorizat sudor sau alta meserie care necesita autorizatie,..apoi actele de la DISTRIGAZ ,contractul d e efectuare a reparatiei la coducta de firma,..etc,..etc…Apoi se merge la instanta si acolo se decide cine plateste ,cat plateste si cat anume se plateste.Dureaza treaba asta 2 ani! Trebuia sa vina ISU ,JANDARMERIA ,smurd, …,POLITIA SA -SI FACA TREABA EI DE A BLOCA LA DISTANTA CIRCULATIE SI SA INDEPARTEZE CURIOSII! DE OBICEI ASTEFL DE INTERVENTII S E FAC DUPA CE 3-4 ORE S-A AERISIT CONDUCTA SI SE VERIFICA DACA E AERISITA BINE CU APARATUL SPECIAL.TOTI CRED CA SUNT NISTE DOREI ,INCEPAND CU SUDORUL CARE A TAIAT,SEFUL SAU SI ,,,CHIAR CEI CARE AU INTERVENIT ULTERIOR MIRANDU-SE DE CE S-A INTAMPLAT!DACA ROMANIA ASTA ERA NORMALA ATUNCI SE CHEMA GERMANIA,DAR ASA….ROMANIA E ROMANIE ,TARA LUI PACALA SI TANDALA,,A MIORITEI SI A LUI ION DIN REBREANU ,PENTRU MULTE SUTE DE ANI DE ACUM INAINTE!Dupa asta ..putem spune ca suntem integrati in UE!….VEDETI ACUM DE CE AVEM ACUM DEMNTARI CA ARSENE?????PENTRU CA TOATE TREBURILE SE FAC DUPA CHIPUL ,ASEMANAREA SI CAPACITATEA SEFILOR DE PESTE TOT!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate