Incendiu la o anexă gospodărească din cauza unui scurtcircuit

0

Joi, 5 februarie, anexa unei gospodării situată în zona Bisericii Sf Mihail și Gavril din Pometea a fost cuprinsă de flăcări. În urma unui apel telefonic la serviciul unic de urgență 112, Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț a fost alertat și s-a deplasat la fața locului, în jurul orei 14.00.

La momentul sosirii, ardea o anexă aflată la 5-6 metri distanță de casă, formată dintr-o magazie de lemne, magazie de scule, camera centralei și o altă cameră locuibilă. S-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, un ofițer și nouă subofițeri.

După mai bine de 70 de minute, pompierii au reușit să învingă flăcările, evitând propagarea incendiului și la restul gospodăriei. Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești, însă proprietarii vor trebui să refacă anexa în proporție de 90% (doar camera centralei nu a fost cuprinsă de flăcări în întregime). În urma incendiului au ars 200 metri de acoperiș (astereală de lemn, acoperitoare din șindrilă), 2 metri cubi de lemn de foc, 24 metri pătrați lambriu de pe pereți  și tavanul din scândură și lambriu pvc.

După localizarea și stingerea incendiului, s-a stabilit că acesta s-a produs din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică din anexa respectivă.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate