Îngeri… în sărăcie
Se au unii pe alții și împreună reușesc să facă față greutăților din viață. Familia Strujan din satul Târzia, comuna Brusturi, jud. Neamț oferă o adevărată lecție de rezistență în fața sărăciei.
Paula și Radu sunt părinții a patru îngerași: Ana Maria (2 ani), Nicoleta (5 ani), Raluca (6 ani) și Andreea (7 ani și jumătate). Nu le pot oferi copiilor mai nimic, în afară de mâncare și grija părintească. Banii sunt puțini și se castigă tare greu, cu ziua, prin sat.
Soarta nu aduce însă un singur necaz, ci îi încearcă pe oameni mai mereu…Tatăl copiilor suferă de TBC, boală ce îl împiedică să aibă un loc de muncă stabil.
Andreea are 7 ani și jumătate și o ambiție exemplară pentru surorile ei mai mici. Este o elevă silitoare, în ciuda condițiilor în care trăiește.
Ana Maria împlineste 2 anișori în august. Este mezina familiei și jucăria vie a surioarelor ei. Copiii nu au multe haine sau jucări. Se bucură pentru orice lucru primit în dar.
Cele șase suflete trăiesc într-o casă veche de peste 100 de ani. Au un acoperiș deasupra capului, dar condițiile sunt departe de a le asigura siguranță și confort. Copiii se joacă, învață, mănâncă și dorm într-o cămăruță de câțiva metri pătrați.
In ciuda lipsurilor materiale, acești patru îngerași zâmbesc aproape tot timpul. Sunt fericiți că se au unul pe altul. Părinții se zbat, le oferă tot ce au, dar nu e suficient pentru a-i smulge din ghearele sărăciei… Șansa lor la o viață mai bună e în mâinile oamenilor cu suflet mare.
Urmăriți în continuare un reportaj realizat acasă la familia Strujan din Târzia:
Andreea Trăsnea
Pentru cei care vor să ajute acești îngerași, numărul de telefon al mamei este 0746 632 851
cum pot lua legatura cu ei sa le dau niste hainute pt cei mici?
Dumnezeu va dat o mare bogatie 4 printese frumoase ! Sanatate multa tatalui , si mamei multa rabdare sanatate sa poata infrunta saracia ” Merita sai ajutam ,Am luat nr o sai sun curand *
Cum pot lua legatura cu ei sa le dau niste hainute la cei mici…??
Stau în satul Târzia. Găsiți la sfârșitul articolului nr. de contact al mamei
Nu raspunde la acel nr …aveti altul?
Din păcate, nu. Era singurul număr pe care îl aveau când am realizat reportajul.