Inginer de la Ocolul Silvic Târgu Neamț, trimis în judecată pentru luare de mită

0

Ca urmare a comunicatului de presă din 04.08.2023, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț (click aici) prin care se anunța arestarea preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, dispusă faţă de inculpatul B.G.S., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. și ped. de art.289 alin.1 Cod penal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ aduce la cunoştinţa publică, faptul că prin rechizitoriul din data de 22.09.2023 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B.G.S..

În data de 03.08.2023, inculpatul, în calitate de inginer silvic în cadrul Ocolului Silvic Tg. Neamţ, a fost prins în flagrant imediat după ce a primit suma de 1.000 lei, cu titlu de folos necuvenit, pentru a calcula volumul de masă lemnoasă la o valoare mai mică de 10 mc, material care a fost transportat în mod ilicit cu un ansamblu rutier, în vederea evitării confiscării mijlocului de transport, în temeiul art. 68 al. 2 ind. 1 din Legea nr. 46/2008.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ.

Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform prevederilor Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal ce constă în finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă în vederea judecării cauzei, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate