„Inițiativa Tinerilor” Neamț revine cu forțe proaspete

0

Organizația ”Inițiativa Tinerilor” Neamț (O.I.T.N.) are un nou consiliu de conducere. Președintele fondator, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș, cel care derulat numeroase activități dedicate tineretului în ultimii ani, lasă ong-ul pe mâinile Elenei Răsmeriță.

După câteva luni de stagnare, cauzată de anumite probleme de sănătate ale președintelui fondator, membrii O.I.T.N. s-au întrunit în sala de ședințe a Primăriei Târgu Neamț pentru a alege noua componență a consiliului de conducere și pentru a stabili viitoarele activități.

În urma alegerilor, Elena Resmeriță a fost desemnată președinte executiv, având alături de ea un grup de vicepreședinți care provin de la cele trei licee din Târgu Neamț. S-a realizat astfel și o reprezentare a elevilor înscriși în organizație de pe fiecare instituție liceală.

oitn2”Alegerea Elenei Resmeriță pentru funcția de președinte executiv mi s-a părut o decizie foarte bună, luând în calcul faptul că este o colegă care s-a implicat în toate activitățile pe care le-am derulat, a coordonat foarte bine activitățile pe care și le-a propus, este o persoană activă și foarte sociabilă, iar nu în ultimul rând, este o persoană care ține extrem de mult la această echipă.  Totodată, atât la nivelul școlii cât și al organizației, a demonstrat mereu că este o persoană responsabilă, știe să lucreze în echipă, deține abilități de bun lider și reușește mereu să își reprezinte colegii cu succes. Din cele observate, tinerii îi sunt alături și văd în ea un lider demn de urmat. Am mare încredere că va reuși, împreună cu toată echipa de tineret, să realizeze tot ce își propun!”, ne-a declarat președintele fondator, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș.

Elena Răsmeriță este elevă la Liceul „Vasile Conta” și s-a înscris în O.I.T.N. la câteva luni după înființarea organizației.

În noiembrie 2013, m-am înscris cu mare drag în Organizația Inițiativa Tinerilor Neamț, la invitația președintelui fondator. Pentru început am fost atrasă de mediul plăcut, de spiritul de echipă, de acțiunile pe care și le propunea această  organizație, iar mai apoi, am realizat că fiecare activitate devine o nouă provocare din care pot învăța foarte multe aspecte noi. Acestă echipă puternică, mereu în acțiune și dornică de a face cât mai multe activități frumoase, mi-a oferit ocazia să preiau funcția de președinte executiv. Le mulțumesc colegilor și le garantez că nu îi voi dezamăgi. Inițiativa Tinerilor a fost, este și va rămâne în topul celor mai puternice organizații de tineret”, ne spune Elena Răsmeriță, noul președinte executiv O.I.T.N.

oitnO.I.T.N. a fost fondată de Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș în 2013 și a devenit un magnet pentru tinerii din Târgu Neamț și nu numai, reușind să adune peste 1000 de membri prin numeroasele proiecte dedicate tineretului. Vasta activitate a ong-ului a fost recunoscută și premiată în cadrul Galei Voluntariatului Nemțean, la domeniul Tineret.

Deși nu s-a evidențiat în cursul acestui an și nu s-a înscris în cursa pentru finanțări de la bugetul local, ong-ul tinerilor, în frunte cu noul consiliu de conducere, va compensa prin activități inedite pe parcursul verii. „Inițiativa Tinerilor” Neamț și-a propus să găsească soluții viabile pentru a derula câteva proiecte interesante și atractive pentru târgnemțeni, pe care vi le vom dezvălui într-un viitor articol.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate