INVESTIȚIE de anvergură la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu-Neamț

0

S-a obținut finanțare pentru un proiect important, la care se lucrează de aproximativ 2 ani, și anume „Reabilitarea și dotarea Pavilionului Central al Spitalului Orășenesc >Sfântul Dimitrie< Târgu-Neamț„.

primarul Daniel Harpa

A fost aprobat proiectul depus la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru Modernizarea si dotarea pavilionului central de la Spitalul Orășenesc.

Este o investiție de anvergură, cu o valoare de peste 140 miliarde lei vechi. Clădirea este și monument istoric. Lucrăm la acest proiect din 2018 și a venit momentul să dăm această veste bună și dumneavoastră, cetățenii orașului, dar și celor din zonele limitrofe, arondate Spitalului din Târgu Neamț„, transmite Daniel Harpa, primarul orașului.

Proiectul a fost depus spre finanțare la CNI, Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, Subprogramul „Unităţi sanitare din mediul urban”.

Pavilionul central al spitalului este o clădire construită în anul 1852, clasificată drept monument istoric de importanță locală.

Având în vedere vechimea acestei clădiri, sunt necesare ample lucrări de modernizare a spațiilor (saloane, cabinete medicale, holuri, grupuri sanitare etc).

Realizarea investiției va avea efecte pozitive, dintre care precizăm aici creșterea calității serviciilor sociale oferite, îmbunătățirea aspectului urbanistic, scăderea cheltuielilor, asigurarea unui climat corespunzător pentru pacienți și cadre medicale.

Clădirea și terenul aferent se află în proprietatea orașului Târgu Neamț și în administrarea Spitalului Orășenesc. Printr-o hotărâre de CL din august a.c., amplasamentul va fi predat către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pentru realizarea investiției.

Suprafața totală a terenului este de 29236 mp. Corpul C4 Pavilion Central are structura Subsol+Parter+1 Etaj.

Valoarea totală a investiţiei fusese estimată la 12.795.581,74 lei.

Din bugetul local, se vor asigura cheltuielile pentru servicii şi lucrări finanţate de U.A.T. oraşul Târgu Neamţ în valoare de 566.776,01 lei, inclusiv T.V.A., conform Devizului general. Primăria orașului are datoria de a asigura și finanţarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (retea electrica, apa, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat), studii, dotări.

Amintim că, din 2013 până în prezent, au fost realizate lucrări de modernizare pentru mai multe pavilioane, inclusiv Pediatrie- Cardiologie, Boli Infecțioase, Chirurgie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate