Ion Creangă, pomenit la biserica din satul amintirilor din copilărie

0

Sâmbătă, 16 decembrie, la Parohia „Sfântul Nicolae” din Humulești a fost oficiată o slujbă de pomenire a marelui povestitor Ion Creangă. Mai apoi, s-a săvârșit un Trisaghion la mormântul părinților cunoscutului scriitor, Ștefan și Smaranda, aflat în curtea bisericii din Humulești.

Rugăciunile au fost înălțate de către părintele paroh Viorel Cojocaru, alături de pr. coslujitor Lucian Plugaru. Răspunsurile la strană au fost date de membrii corului mixt al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.

Dintre cei prezenti la slujba de pomenire a lui Creangă la biserica din Humulesti, îi amintim pe Roxana și Vasile Diaconu- reprezentanți ai Complexului Muzeal Județean Neamț, prof. univ. dr. Constantin Parascan – unul dintre cei mai buni cunoscători ai lui Creangă, Vasile Luculescu din partea Fundației Culturale „Ion Creangă” Târgu Neamț, ș.a.

„În virtutea unei tradiții îndelungate, și în acest an, instituția noastră, în colaborare cu parohia Sf. Nicolae Humulești, a organizat o slujbă de pomenire a scriitorului Ion Creangă. În acest an, din motive obiective, nu au mai fost organizate ,,Zilele Ion Creangă”, dar am considerat ca este o obligație să păstrăm traditia pomenirii scriitorului humulestean (…)”, precizează reprezentanți ai Complexului Muzeal Județean Neamț.

De peste 3 decenii, această slujbă religioasă este o frumoasă tradiție în satul amintirilor din copilărie.

sursa foto: Complexul Muzeal Județean Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate