Ionel Arsene, pus la răcoare să i se facă poftă de denunțuri?

1

Nu știm să vă spunem ce a fost între Gheorghe Ștefan și Ionel Arsene și nici nu ne interesează în mod deosebit, deoarece este o investigație în desfășurare și se vor pronunța niște judecători pe această speță.

Ce observăm noi este că în anii de când ar fi comis fapta de care este acuzat și până acum, Ionel Arsene nu a fost un pericol public și acum deodată a devenit.

Din punctul nostru de vedere este un abuz reținerea unui om indiferent de cum se cheamă acesta. Reținerea ar trebui să se facă doar în condiții extreme.

Ne place sau nu, suntem în țara unde organele judiciare și instanțele comit ilegalități și fac abuzuri pe bandă rulantă și asta nu o spunem noi, ci numărul mare de achitări și milioanele de euro pe care le tot plătim celor care câștigă la CEDO.

Acum desigur că foarte multă lume care îl caută de scame pe Ionel Arsene vor fi rezervați și nu vor glăsui contra organelor de urmărire penală, dar opinia mea este clară. Ceea ce se întâmplă acum este un abuz. Dacă e vinovat Ionel Arsene să meargă la pușcărie și să plătească pentru faptele lui, dar asta trebuie să se întâmple după ce se stabilește că este vinovat.

În țara în care cineva poate fabrica cu bani sau cu pile un dosar, arestul preventiv ar trebui să fie excepția excepțiilor extraordinare și teoretic așa este și în lege, dar legea se pare că poate fi interpretată când e vorba de arestat un peștișor mai mic care să fie presat până ce se lasă folosit ca să poată fi prins peștele mai mare.

Pentru hashtagiștii care nu au înțeles, repetăm. Dacă Ionel Arsene sau altcineva a greșit, poate să meargă linistit la penitenciar. Nu vorbim de vinovăția sau nevinovăția unui om. Vorbim de faptul că, din punctul nostru de vedere,  anchetarea oricui în stare de arest ar trebui să se facă doar dacă respectivul reprezintă un pericol public sau dacă există cea mai mică probă că ar încerca să intimideze martori sau să influențeze aflarea adevărului.

Chiar dacă plecăm de la „prezumția de vinovăție” a cuiva, este esențial să înțelegem cu toții că dacă se poate face un abuz contra unui om vinovat, atunci oricând acel abuz se poate face și împotriva unui om nevinovat.

Iosub Robert

1 Comentariu
  1. Alex spune

    Vand bilete de avion destinatii: Madagascar, Serbia, Papua Noua Guinee, Brazilia…. in toate tarile care nu au acorduri de extradare cu Romania!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate