IONEL ARSENE: România trebuie să reușească să atragă fondurile europene care îi revin în cadrul financiar 2014 – 2020. Este un obiectiv pe care trebuie să ni-l asumăm cu toții

2

Deputatul PSD Ionel Arsene, într-o declarație susținută astăzi în plenul Camerei Deputaților, a arătat că atragerea fondurilor europene care îi revin României trebuie să devină un obiectiv asumat de toți cei aleși sau numiți să reprezinte interesele cetățenilor.

“România trebuie să reușească atragă fondurile europene care îi revin în cadrul financiar 2014 – 2020. Este un obiectiv pe care trebuie să ni-l asumăm toți cei care am fost aleși sau numiți pentru a reprezenta interesele cetățenilor, deoarece, prin intermediul fondurilor europene, țara noastră poate să își continue evoluția economică pozitivă și proiectele esențiale pentru România pot ajunge să obțină finanțarea de care au nevoie”, a declarat Ionel Arsene.

Deputatul PSD a mai precizat că datorită guvernului USL, România beneficiază în prezent de premise mult mai bune pentru a-și îmbunătăți absorbția fondurilor europene.

“Unul dintre obiectivele prioritare pe care guvernarea USL și l-a asumat a fost acela de a crește rata de absorbție a fondurilor europene. Dacă anul trecut, în luna mai, la preluarea mandatului de către guvernul condus de Victor Ponta, rata de absorbţie era în jurul valorii de 7%, astăzi, datorită eficienței dovedite a Executivului, această valoare s-a triplat, ajungând sa fie de aproximativ 26%. Pe lângă evolutia pozitivă a ratei de absorbţie, guvernul USL a reușit deblocarea programelor europene blocate ca urmare a neregulilor constatate în timpul guvernării PDL. Așadar, odată cu începerea mandatului guvernului Ponta, s-a început o reparație a ceea ce PDL a distrus în ultimii ani”, a mai arătat parlamentarul social-democrat.

Deputatul Ionel Arsene a făcut referire și la situația județului Neamț în contextul situației absorbției fondurilor europene.

“Din păcate, județul Neamț, pe care îl reprezint în Parlamentul României, înregistrează deficiențe reale la acest capitol. Actualul președinte al Consiliul Județean Neamţ nu a reușit, de la preluarea mandatului, să conștientizeze cât de necesare sunt finanțările oferite de instituțiile europene pentru dezvoltarea județului nostru. Sper ca în cel mai scurt timp posibil situația să se remedieze. Președintele CJ Neamț trebuie să înțeleagă că este timpul să lucreze în favoarea nemțenilor. Și eu, și el suntem plătiți din bani publici pentru a ne face datoria față de cetățeni și răspundem pentru obligațiile pe care ni le-am asumat atunci când am fost aleși”, a mai declarat Ionel Arsene.

2 Comentarii
  1. nicu spune

    E bine sa se atraga bani europeni dar e pacat ca de multe ori sunt folositi pentru idei facute pe genunchi iar comisioanele subtiaza fondurile primite ducand la compromisuri pentru rezultatele finale prin folosirea acestor fonduri externe. Daca ar exista o mai mare transparenta la folosirea fondurilor m.as mira sa mai aud politicieni dornici de atragerea acestora. Iar intentia cu proiectele.de lege ce le.ar asigura o mai mare imunitate sunt edificatoare ca lumina zilei de ce va urma.

  2. Florin spune

    Felicitari domnului deputat pentru activitatea si interesul nevoilor cetatenilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate