ISAIA TEODORESCU (POPA DUHU) – ÎNVĂŢĂTORUL LUI ION CREANGĂ

Isaia Teodorescu, fost elev, profesor şi rector al Seminarului Teologic de la Socola-Iaşi, dar şi profesor la Şcoala Domneascǎ din Târgu-Neamţ, s-a născut, după cercetările preotului Dumitru Furtună – un biograf competent a lui Ion Creangă -, la 1812, în satul Cogeasca Veche, județul Iași. Provenind dintr-o familie numeroasă, Ioan, feciorul diaconului Teodor, se alipește, la îndemnul părinților săi, de biserică, unde învață a citi și pătrunde tainele Ceaslovului, Psaltirii și Paremiilor, la fel ca și ilustrul său elev de peste ani. Se înscrie la Iași la cursurile Seminarului de pe lângă Mănăstirea Socola, unde, odată intrat, ,,se simte ca peștele de pe uscat în apă”.

Își începe noviciatul și este tuns în monahism la mănăstirea Socola, cu numele Isaia, în anul 1836, apoi hirotonit diacon, ierodiacon şi ieromonah. Își face debutul în învățământ ca pedagog şi profesor suplinitor, apoi profesor de Istorie universală, de Morală, Omiletică şi Latină la Seminarul de la Socola. Fiind bolnav, se retrage o vreme la Mănăstirea Vorona din Botoșani, unde era o climă prielnică pentru afecțiunile sale. După ce predă o perioadă istoria la Socola, se hotărăște să facă o călătorie la Sfântul Munte, dar nu sunt informații suficiente care să dovedească acest fapt. În jurul vârstei de 40 de ani se stabilește la Mănăstirea Neamţ, de unde primește misiunea de a fi profesor şi director al ,,Școlii Domneşti” din Târgu Neamţ, acolo unde ,,duh din duhul său a dat școlarilor săi o bucată de vreme”. Tot la Școala Domnească îl întâlnește pentru prima dată pe Creangă, proaspăt înscris la cursurile acestei instituţii de învăţământ.

După o perioadă se întoarce la Iași, ca profesor de Istorie bisericească şi Exegeza Noului Testament la Socola. În această interval de timp îl are din nou elev pe viitorul clasic al literaturii române, acesta fiind înscris la cursul inferior al Seminarului. În 1860 ia ființă la Iași Facultatea de Teologie, unde se inscriu atât Isaiia Teodorescu, cât și fostul său elev, doar că Ion Creangă a fost nevoit să renunțe. La finalizarea studiilor superioare, silitorul călugăr este numit rector al Seminarului, între 1864 – 1865, și ocupă treapta clericală de arhimandrit[1].

A întemeiat şi redactat, alături de alte fețe bisericești și institutori, o serie de publicaţii cu caracter bisericesc, precum: ,,Foaia bisericească”, ,,Predicatorul moralului evanghelic sau al umanităţii” şi ,,Preotul”. După ce păstorește în mai multe biserici din capitala Moldovei, părintele Duhu a ajuns îngrijitor la biserica Nicoriţă din Tătăraşi, unde s-a stins din viaţa la 25 decembrie 1877.

Întemeietor de școli și deschizător de drumuri în învățământul din Moldova, a considerat clasa I ca fiind ,,cheia şi lăcata, ba şi belciugele întregului învăţămînt“, fiind împotriva învățării mecanice, pe de rost, ,,a învățăturii de rost, fără de folos”. ,,Mare de inimă, iar de gură și mai mare”, protesta zgomotos împotriva acelor ,,manuscripte”, de fapt manuale netipărite, care nu serveau în opinia sa decât ,,pentru nimicirea timpului”, elevii fiind siliți să le copie în timpul liber.

Poate n-am fi avut șansa să-l cunoaștem mai bine pe Popa Duhu, dacă scriitorul Ion Creangă, căruia i-a fost un exemplu demn de urmat, nu l-ar fi eternizat din câteva trăsături de condei: ,,un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat <<sluga dumitale>> cui nu-l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași”. Şi tot Creangă spune, atunci când îl descrie pe fostul său dascăl din copilărie: ,,Bun mai era şi părintele Duhu, când se afla în toane bune. […] Pus-a el băieţii în rânduială, cum nu mai văzusem până atunci; cumpăra-ni el vara din banii săi, cofe de zmeură şi fel de fel de puricale, de ne da să mâncăm, şi mai în toată sâmbăta ne încărca în o droagă de a Mănăstirii Neamţului şi ne ducea la stăreţie să dăm esamen dinaintea stareţului Neonil”[2].

Roxana Diaconu

(sursa imaginilor – arhiva CMJ Neamţ)

[1] Pr. Mihai Mocanu, Pe urmele arhimandritului Isaia Teodorescu (Popa Duhu), învăţătorul lui Ion Creangă, Iaşi, 2005.

[2] Vasile Vrânceanu, Şcoala Domnească de la Grigore Ghica-Vodă până în zilele noastre, Piatra Neamţ, 2003.