ISU Neamţ solicită locuitorilor judeţului opinii legate de prevederile unui Plan de Urgenţă Externă

0

Protecţia vieţii, proprietăţii şi mediului constituie activitatea permanentă a unităţii noastre. De aceea, prevenirea situaţiilor de urgenţă prin informarea despre comportamentele corecte ce trebuie adoptate de populaţie în cazul producerii unor astfel de evenimente constituie o prioritate.

descărcareInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a modificat Planul de Urgenţă Externă al SC Ga Pro Co Chemicals SA  Săvineşti – Planul de Urgenţă Externă se elaborează în scopul planificării într-o concepţie unitară a măsurilor necesare pentru protecţia vieţii, proprietăţii şi a calităţii factorilor de mediu din afara amplasamentelor obiectivelor, în caz de accident major, în care sunt implicate substanţe periculoase.

Conform prevederilor legale, pentru controlul asupra pericolelor de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au obligaţia de a pune din timp la dispoziţia publicului interesat planurile de urgenţă externă, atunci când acestea sunt elaborate sau modificate substanţial, înainte de a fi aprobate, astfel încât publicul să aibă posibilitatea să îşi exprime opinia cu privire la aceste planuri.

Pentru a aplica regula menţionată, în perioada 16-20.06.2016, pe site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ – ijsunt.ro –, va fi postat un extras din Planul de Urgenţă Externă al SC Ga Pro Co Chemicals SA  Săvineşti. Opiniile cetăţenilor legate de prevederile documentului menţionat pot fi transmise la adresa [email protected].

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Lt. Andrei Grancea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate