Jandarmii din Târgu-Neamț, cu daruri în Vinerea Mare la Centrul de Bătrâni de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă

0

Astăzi, în Vinerea Mare, jandarmii din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț, împreună cu comandantul maior Vasile PRUNĂ, au vizitat centrul de bătrâni de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă.

Oamenii legii au venit cu daruri pentru cei 34 de seniori care sunt îngrijiți aici de măicuțe, și anume produse tradiționale de Paști și fructele achiziționate prin contribuția benevolă a jandarmilor.

„Tuturor, le dorim multă sănătate și un Paște Fericit!”, transmite comandantul mr. Vasile Prună.

În aceste zile, să ne deschidem cu toții sufletele spre lumină și bunătate. Sărbători cu bucurii!

——
Căminul funcționează în incinta Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” Paltin-Petru Vodă, serviciile oferite fiind acreditate în anul 2016, conform legislației în vigoare și asigurate de personal provenit din rândul viețuitoarelor din mănăstirea mai sus amintită. Categoria de beneficiare căreia se adresează serviciile oferite de această instituție sunt femei vârstnice peste 65 de ani, creștin-ortodoxe și care îndeplinesc criteriile de eligibilitate stabilite în procedura de admitere în Centru.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate