La Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț, modernizare pe măsura prestigiului/ Vezi cum arată corpul principal de clădire:

1

Modern, cochet și cu tot strictul necesar, în pas cu cerințele europene. Așa am putea descrie corpul principal de clădire al Colegiului Național „Ștefan cel Mare” (CNSM) din Târgu Neamț, recent reabilitat și modernizat.

După ample lucrări realizate prin programul PNDL II, clădirea a fost sfințită luni, 13 ianuarie.

La eveniment au participat primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei, city-managerul Geanina Fedeleș și reprezentanți ai Consiliului Local al orașului Târgu Neamț, conducerea colegiului, elevii și cadrele didactice, dar și directorii altor unități școlare din zonă.

Adunați în curtea interioară, aceștia au asistat la slujba de sfințire, oficiată de un sobor de preoți  în frunte cu pr. protopop Neculai Axentioi.

Mai apoi, a luat cuvântul primarul Daniel Harpa. Edilul a subliniat faptul că proiectul de „Reabilitare corp principal și dotare cu echipament și mobilier” a beneficiat de finanțare guvernamentală prin PNDL II, în valoare de aproape 2.500.000 lei, fondurile fiind obținute de Primăria orașului Târgu Neamț.

În timpul lucrărilor, au fost făcute demolări până la stadiul de perete gol și podea de beton. Este important să precizăm că este pentru prima dată când clădirea beneficiază de o modernizare și reabilitare din scoarță în scoarță. Toate generațiile de elevi, din 1961 și până  acum, au aceeași imagine când se gândesc la holul, laboratoarele ori sălile de curs în care au învățat. Ei bine, galeria foto de mai jos îi va impresiona și pe cei mai sceptici dintre ei.

În fiecare dintre momentele festive ale întâlnirilor noastre, încep prin a spune și a crede cu tărie că >o școală trăiește prin elevii care învață în ea!<. Ziua de astăzi este dedicată vouă, elevilor, pentru că s-a decis la nivelul autorităților locale depunerea unui  proiect de finanțare în vederea modernizării și reabilităriii corpului principal de clădire.

Este prima lucrare de această anvergură care s-a reușit, de la darea în folosință a clădirii din 1961 si până astăzi.

CNSM are o istorie care depășește centenarul prin corpul B- Mihail Kogălniceanu, inaugurat în anul 1856, în casa lui Mihail Kogălniceanu de pe ulița mare a orașului Târgu-Neamț, sub conducerea învățătoarei Maria Cocea. În ceea ce privește clădirea unde ne aflăm acum, ea s-a construit între anii 1959- 1961, când școala medie mixtă de lângă Grădina Publică devine Liceul Industrial >Ștefan cel Mare< și primește acest nou sediu cu 1224 elevi, 10 săli de curs și 45 de cadre didactice, sub conducerea prof. Vasile Stîngu.

Directorii care au urmat s-au confruntat  cu schimbări și provocări politice complicate, dar au reușit să construiască la Târgu Neamț o marcă educațională a performanței. Lor li se cuvine un adânc omagiu pentru că ei au construit o adevărată tradiție. Aceștia sunt: Vasile Stîngu, Mihai Vadana, Angheluș Constantin, Cucoș Neculai, Savițchi Mircea, Florescu Constantin. Deasemenea, se cuvin mulțumiri și actualilor noștri colegi, tot foști directori, alături de care formăm în continuare marea familie a școlii noastre: Dorin Moroșanu, Dimitriu Mihai, Căpitanu Carmen, Elisabeta Pascu.

În acest an școlar, cei 82 de profesori ai CNSM  călăuzesc destinele a 1491 de elevi care aleg CNSM ca școală care să le asigure saltul către învățământul superior din țară și din străinătate.

Dragi elevi, cele 21 de săli de clasă și trei laboratoare din corpul principal sunt pregătite să vă asigure cele mai bune condiții de studiu.

Această realizare nu ar fi fost posibilă fără implicarea, suportul și uneori încurajările Instituției primarului și a Consiliului Local din Târgu Neamț.

Reabilitarea a fost făcută într-un timp record, de mai puțin de un an de zile, în care Primăria, prin persoana domnului primar Daniel Harpa, a fost principalul nostru partener, implicat în toate detaliile lucrărilor care au constat în schimbarea instalației electrice și de încălzire, modernizarea instalației de canalizare și a toaletelor, reorganizarea spațiilor, dotarea cu mobilier nou.

Vă mulțumim că ne susțineți în păstrarea devizei noastre >Tradiția înseamnă educație, educația presupune formare, formarea creează performanța!<„, a spus în cuvântul său prof. Adina Margine, directoarea CNSM.

La final, preacurcernicii părinți au trecut prin clase pentru a da binecuvântare elevilor și cadrelor didactice.

Stefana B.

1 Comentariu
  1. Alex Stangu spune

    Foarte bine ca s-a modernizat liceul din buricul targului si cel care aduce cel mai mult renume orasului. Intrebarea mea: pe cand includem si vestiare in care elevii sa-si puna surplusul scolar?
    In plus, recomand o mai buna editare a articolelor. Prezentarea numelor individuale sa fie cu Prenume Nume la toata lumea sau invers, dar nu o harababura din asta din care nu se intelege nimic, diminuand in mod clar contributia celor care au facut (sau nu) ceva si demonstrand respect nu numai fata de ei, ci si fata de sine si de cei care citesc articolul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate