La mulți ani, Doamnă!

Astăzi este o zi lăsată în calendar în care noi, bărbaţii, ar trebui să încercăm să fim mai buni şi să dăruim din sufletul nostru fiinţelor apropiate nouă. Este bucuria dragostei, a speranţei şi, de ce nu, a toleranţei, Se spune că femeia a fost creată de Dumnezeu din coasta lui Adam pentru a avea şi el un ajutor potrivit. Adam a numit-o Eva – adică viaţă. Se mai spune că femeia vine din sfere cosmice, pentru a îmblânzi vânturile sălbatice. Femeia a venit la începutul vieţii noastre să ne fie de ajutor, plăcere şi mângâiere. Ele ne iubesc şi pot ierta orice. Femeia este un pic din fiecare. Este ocean şi este ţărm, este lumină şi este întuneric, este furtună şi cer senin, este dorinţă şi inocenţă, soţie şi amantă, fiinţa lângă care vrei să şi dormi, nu doar să te culci. Ea este ideal şi totuşi concreteţe, este imboldul ce nu-ţi dă pace, dar şi puterea tainică a mângâierii, este profesorul şi învăţăcelul, maestrul şi discipolul, plină de mirare şi acceptare de sine. Ea îşi simte comoara tainică pe care şi-o acceptă cu încântare şi veneraţie. În rest, este tăcere… Dar nu prea multă. Pentru că nu s-ar mai numi femeie. În această zi ar trebui să-i sărutăm mâinile bătătorite de muncă, să-i mângâiem faţa adeseori brăzdată de griji, vânt şi soare, să ne închinăm şi să facem un pas alături pentru a-i netezi calea în drumul ei spre fericirea noastră. Dar mai cu seamă să-i oferim măcar o floare. Nu doar pentru că e femeie, ci mai cu seamă pentru că ne este alături în drumul nostru spre veşnicie.

Acestea ar fi unele dintre milioanele de motive pentru care femeile ar trebui să aibă în fiecare zi o zi a lor. Dar şi aşa ar fi prea puţin. În schimb, Dumnezeu s-a gândit şi la noi, bărbaţii mişei, mincinoşi, egoişti, nemernici, beţivi, afemeiaţi şi bădărani şi ne-a răsplătit pe măsură. Bucuroşi că ne-am făcut datoria faţă de cele dragi nouă, reîncepem un ciclu care ne caracterizează pe mulţi dintre noi. Redevenim aceiaşi indiferenţi, uităm zilele de naştere ale soţiilor sau prietenelor noastre, suntem misogini, vulgari şi uneori mârlani. Din fericire, când ne trezim din nemernicia noastră descoperim lângă noi omul pe care, de cele mai multe ori, îl rănim fără să vrem. O fiinţă care ştie să ierte chiar când sufletul îi e sfărâmat de durere şi în faţa căreia ar trebui să ne aplecăm cu veneraţie. Chiar dacă o facem doar o singură dată în an. An de an, trecem prin acelaşi ritual şi de fiecare dată ne spunem nouă înşine că de mâine vom fi mai buni, mai înţelegători şi mai plini de dragoste. În această zi ne aruncăm rufele murdare la colţ şi îmbrăcăm straie de sărbătoare. Alături de cele dragi nouă, ne simţim sufletele curate. Din păcate, totul nu este decât o cruntă amăgire de-o noapte, ca o amantă uitată într-o cameră de hotel. Abia când ne trezim din euforia sărbătorii ne dăm seama că, de cele mai multe ori, în faţa fiecărei femei minunate se află un idiot. Unul care acum spune simplu: “ La mulţi ani, Doamnă!”