Lavinia Heriu, a treia medie pe țară la Olimpiada de Istorie

0

Eleva  Colegiului Național ,,Ștefan cel  Mare” din Tîrgu-Neamț, Lavinia Heriu, a înregistrat un succes istoric, în seara de 20 aprilie a.c. lavinia-heriu-istorie-colegiul-stefan-tg-neamt

Nemișcată, în strigătele și agitația generală din jur, eleva micuță și firavă, a privit cu emoție și încordare, rezultatele finale ale Olimpiadei Naționale de Istorie la clasa a XII-a.  Numele se derulează cu rapiditate, iar privirea este blocată la a patra poziție. Este de fapt a treia medie pe țară! Privește cu atenție punctajele pe subiecte și observă cu mulțumire note identice aproape de perfecțiune! Emoția este puternică, inima bate cu rapiditate, iar oboseala enormă, truda și migala dedicate lui Clio – muza istoriei – sunt uitate acum, iar bucuria este enormă! Ceilalți participanți o felicită afabil, iar gândul ei zboară spre casă, spre părinți, frați și profesorul îndrumător.

Pe drum sună să anunțe rezultatul celor dragi și își amintește de o expresie în franceză ,,un travail de bénedictin”, ce desemnează o treabă dusă la capăt cu migală și răbdare, ceea ce tocmai s-a întâmplat! Cu o voce calmă, reflexivă, care nu trădează lupta interioară, transmite rezultatul măreț fără să gândească niciun  moment că de mâine, viața va fi împărțită în două etape: înainte și după Olimpiada Națională; fără să știe că prin munca ei a demonstrat că limitele și obstacolele pot fi depășite, iar orașul natal poate fi trecut pe harta performanței școlare.

Declară genuin că olimpiada nu se limitează doar la ideea unui concurs, ci la o adevărată experiență de viață; că planurile, proiectele imuabile nu o caracterizează! Cu toate acestea, un lucru este cert: ceea ce strămoșii, tradiția și istoria au învățat-o, ea va respecta cu sfințenie și va pune în practică dreptatea și legea în noua meserie pe care a ales-o cu responsabilitate și încredere pentru un viitor mai bun în țara noastră.

 

prof. îndrumător Adina Cucoș – Grigore

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate