Locuitorii comunei Crăcăoani, invitaţi să participe la întâlnirea de animare a teritoriului GAL Ţinutul Zimbrilor

2

Joi, 6 iulie, în sala de ședințe a Primăriei comunei Crăcăoani are loc o întâlnire de animare a teritoriului Asociației Grup de Acțiune Locală (GAL) Ținutul Zimbrilor.

Autoritățile locale invită la această activitate persoanele interesate asupra activităților și oportunităților oferite de GAL Ținutul Zimbrilor potențialilor beneficiari, în vederea accesării de fonduri europene destinate dezvoltării rurale prin implementare Strategiei de Dezvoltare Locală a teritoriului.

Întâlnirea de la Primăria Crăcăoani are caracter public și începe la ora 16.30. Se adresează, în primul rând, populaţiei active din teritoriul GAL Ținutul Zimbrilor, ce doreşte să îşi dezvolte activităţile agricole, zootehnice, meşteşugăreşti etc. (fermieri, cooperative, grupuri de producători, parteneriate, micro‐întreprinderi și întreprinderi agricole sau neagricole mici existente sau nou înființate), prin obţinerea de fonduri nerambursabile, pe baza criteriilor de eligibilitate specifice fiecărei sesiuni de proiecte ce vor fi lansate.

În cadrul activităților vor fi prezentate:
  • Măsura 2.1 Identitate regională prin transformarea fermelor mici în ferme de referință (tip: sprijin forfetar, alocare: 236.439 euro)
  • Măsura 2.2 Modernizarea exploatațiilor agricole din teritoriul GAL Ținutul Zimbrilor (tip: investiții, alocare: 286.593 euro)
  • Măsura 2.4 Reînnoirea generației de fermieri prin încurajarea micilor intreprinzători tineri rurali (tip: sprijin forfetar, alocare: 85.978 euro)
  • Măsura 4.1 Sate viabile în teritoriul GAL prin înființarea de întreprinderi mici (tip: sprijin forfetar, alocare: 150.461 euro)
  • Măsura 4.2 Încurajarea micilor intreprinzători rurali (tip: investiții, alocare: 143.296 euro)

Comuna Crăcăoani are calitate de membru al Asociației Grupul de Acţiune Locală Ţinutul Zimbrilor, creată cu scopul de a îmbunătăți condițiile de viață, de a menține tineretul în regiune, de a păstra peisajului cultural istoric și tradițional pentru consolidarea identității regionale, de a crea un mediu atractiv și motivant pentru toate categoriile de vârstă care trăiesc în această zonă, de a spori activitatea economică a zonei, de a susține meșteșugarii etc. În acelaşi timp, UAT Crăcăoani este partener în cadrul Acordului de Parteneriat semnat în vederea accesării fondurilor din cadrul programului LEADER, alături de comunele Agapia, Bălțătești, Brusturi, Drăgănești, Ghindăoani, Păstrăveni, Răucești, Vânători – Neamț, Timișești și Urecheni.

GAL Ținutul Zimbrilor, judeţul Neamț implementează CONTRACTUL DE FINANȚARE SUBSECVENT NR.1: Nr.C19401140011612911127/ 22.12.2016, în cadrul proiectului „Sprijin pentru cheltuieli de animare și funcționare” din cadrul Sub Măsurii 19.4, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), prin finanțarea LEADER. Astfel de întâlniri de animare a teritoriului au loc și în celelalte unități administrative-teritoriale componente.

2 Comentarii
  1. N. Cojocaru spune

    Multumim de interesul acordat acestor activitati a GAL-lui Tinutul Zimbrilor.
    O precizare, numai activitatea e joi 06.07.2017. nu 7 iunie.
    Va multumim !

    1. Andreea Trăsnea spune

      Multumim si noi. Am modificat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate