”LUNA CURĂŢENIEI”LA TÎRGU NEAMŢ 15 MARTIE – 15 APRILIE 2015

0

Primăria oraşului Tîrgu Neamţ organizează în perioada 15 martie -15 aprilie 2015 acţiunea ”LUNA CURĂŢENIEI”, care are ca obiectiv salubrizarea şi igienizarea carosabilului şi a trotuarelor, a spaţiilor şi zonelor verzi din cartierele de locuinţe, a parcurilor şi grădinilor publice, salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali. Nu în ultimul rând, acţiunea are ca scop dezvoltarea spiritului civic al cetăţenilor, prin implicarea directă a acestora în activităţile cuprinse în program.

       Lansăm invitaţia de a fi parte activă la acţiunea primăriei către cetăţenii oraşului, asociaţiile de proprietari, agenţi economici, instituţii publice şi de învăţământ să ni se alăture, contribuind activ la curăţarea spaţiilor verzi, aleilor, trotuarelor şi a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie.

       Putem avea un oraș frumos și curat dacă ne implicăm cu toții!

                  

Vă mulţumim.

         

        Primar                                                                                                                    Viceprimar

Vasilică Harpa                                                                                                      Traian Humulescu

Program de acţiuni pentru „Luna curăţeniei”

15 martie – 15 aprilie 2015

1.Conştientizarea populaţiei pentru colectare selectivă a deşeurilor (prin cele 122 de puncte amenajate).

2.Colectarea selectivă a deşeurilor (prin cele 122 de puncte amenajate).

Răspunde: S.C. ECO TG. S.R.L. Tîrgu Neamţ

                 Termen: permanent.

3.Acţiuni de igienizare a malurilor drept şi stîng în amonte şi aval a râului Ozana (albia râului Ozana) cu concursul ONG-urilor, a instituţiilor de învăţământ şi cu beneficiari ajutorului social (416)

Răspunde: SGA Neamţ- Centru Tîrgu Neamţ

                   Primăria Tîrgu Neamţ

                   Termen: permanent.

  1. Acţiuni de igienizare pe marginea pădurii de la capătul digului, zona Cetăţii Neamţului spre Monumentul Eroilor până la Staţiunea Băile Oglinzi.

Această acţiune se va face de către Primăria oraşului Tîrgu Neamţ şi Ocolul Silvic Tîrgu Neamţ şi se va solicita şi participarea elevilor din instituţiile de învăţământ şi ONG-urile din Tîrgu Neamţ.

Răspunde: Ocolul Silvic Tîrgu Neamţ

                   Primăria Tîrgu Neamţ

                   Termen: ori de câte ori este cazul.

  1. Identificarea depozitării de deşeuri în locuri neautorizate şi salubrizarea acestora.

Răspunde: S.C. Eurosal Trade S.R.L. Tîrgu Neamţ

                  S.C. ECO TG. S.R.L. Tîrgu Neamţ

                 Primăria Tîrgu Neamţ

                    Poliţia Locală a oraşului Tîrgu Neamţ

                   Termen: permanent.

  1. Completarea cu puieţi de salcâm obţinuţi de la Direcţia Silvică Neamţ în perdelele forestiere de la Pensiunea ”Belvedere” până la „Groapa de Gunoi”.

Această acţiune se va face cu sprijinul ONG-urilor şi a elevilor din instituţiile de învăţământ.

Răspunde: Primăria Tîrgu Neamţ

  1. Reamenajare spaţii verzi:

– toaletarea copacilor şi intervenţii acolo unde este cazul;

– în zona centrală a oraşului vor fi reamenajate jardinierile, se va semăna gazon, se vor planta plante ornamentale şi se vor pune ghivece cu arbuşti ornamentali;

– parcurile din centrul oraşului vor suferi o schimbare prin plantare de arbori noi (tei, arţari, scoruşi, magnolii), reparaţia băncilor şi alte lucrări necesare;

– fântâna arteziană din Parcul „Ion Creangă” va fi curăţată;

– în Parcul de la Monumentul Eroilor de pe str. Ştefan cel Mare se vor face plantări ornamentale;

– se vor reamenaja sensurile giratorii;

– instituţiile de învăţământ care au spaţii verzi şi necesită lucrări de amenajare vor solicita şi li se va asigura asistenţă de către personalul specializat.

Răspunde: S.C. Eurosal Trade S.R.L. Tîrgu Neamţ

                   Instituţiile de învăţământ din Tîrgu Neamţ

                 Primăria Tîrgu Neamţ

  1. Participarea personalului Primăriei, elevilor şi ONG-urilor, la plantarea de puieţi forestieri în pădurea Ocolului Silvic Tîrgu Neamţ (Dealul Cetăţii şi Pădurea Primăriei oraşului Tîrgu Neamţ), în cadrul acţiunii ”Luna Pădurii”

Răspunde: Primăria Tîrgu Neamţ

                  Ocolul Silvic Tîrgu Neamţ

 

 

Întocmit,

ing. Cezar Nicolae Cojocariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate