Maraton artistic, la Răucești

0

Sâmbătă, 17 mai, se va desfășura Concursul formațiilor și interpreților din Târgu Neamț și împrejurimi. Evenimentul are loc la Răucești, ținând cont că la Târgu Neamț Casa Culturii „Ion Creangă” este încă în renovare.

Se primesc absolut toate genurile de formații artistice, nu există nicio restricție. De exemplu, s-a înscris Școala Nr.3 Humulești cu grup vocal, dramatizare, joc cu text și cânt.

Anul acesta s-au înscris mult mai multe formații decât în anii precedenți: Școala Populară de Arte de la Piatra Neamț, școala de la Bălțătești cu structură de la Valea Seacă, Școala nr 3 Humulești, Brusturi, Timișești cu structura Plăieșu, Drăgănești, Oglinzi, Țibucani, Pipirig cu structura Stânca, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Școala Răucești, Vânători și Școala Nr. 2 „Grigore Ghica Vodă”, ne informează Dănică Gâtlan, directorul Clubului Copiilor din Târgu Neamț.

Juriul va fi compus din șapte membri specialiști pe un anumit domeniu (coregrafie populară, dramatizare, muzică etc). Se vor acorda diplome pentru fiecare categorie și gen. Concursul începe de la ora 9:00 și se estimează că se va sfârși în jurul orei 16:00.

Principalul organizator al evenimentului este Vasiliu Dinu Eugen (Inspectoratul Școlar Județean Neamț), în colaborare cu Clubul Copiilor Târgu Neamț.

Concursul județean se desfășoară pe zone, urmând ca pe 31 mai să participe la Săbăoani cei din zona Roman și pe 1 iunie cei din Piatra Neamț și împrejurimi.

Andreea Trăsnea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate