MĂRTURII ALE UNUI CĂLĂTOR STRĂIN DIN SECOLUL XVII DESPRE TÂRGU NEAMȚ

Relatăm în rândurile următoare câteva mărturii ale unui misionar catolic ce a ajuns la Târgu Neamț în prima jumătate a secolului XVII. Este vorba despre Marco Bandini, care era de origine bosniac și care a venit în Moldova cu scopul de a susține activitatea comunității catolice din această zonă. Marco Bandini a ajuns și la Târgu Neamț, despre care a scris următoarele rânduri, care se dovedesc deosebit de importante pentru trecutul acestei urbe.

,,In ziua de 15 decembrie (1646) plecând din Săbăoani adică din miază-zi spre miază-noapte, cotind drumul spre apus, am ajuns în mersul grăbit al cailor după asfințitul soarelui la <Târgul> Neamț. Este situat lângă un torent care curge dinspre miază-zi și de la care își ia și numele. Spre miază-noapte un deal (mons) înalt lipit de orășel îl domină, înspre cea de răsărit este loc șes, spre apus, cale de o milă ungurească vezi ba loc șes, ba dealuri mănoase, după care încep munții (alpes) care țin până în Transilvania, și care pot fi trecuți în trei zile, nu pe un drum de care, ci pe o potecă de urmat cu piciorul sau calare. Printre acești munți s-ar găsi foarte multe minereuri de aur, argint, cupru, fier și plumb, dar din cauza tiraniei turcești nimeni nu îndrăznește să încerce ceva în privința lor. Acest orășe1 era odinioară locuit doar de sași care se bucurau de mare vază, atât ca autoritate, cât și ca bani. Ei amintesc că în vremea aceea erau în floare cinci biserici catolice. Noi am văzut doar una bine lucrată din lemn pe o temelie de piatră în locul în care fusese mai înainte o capelă cu hramul înălțării sfintei Cruci, aceasta năruindu-se, o matroană săsoaică, Sofia, a construit în același cimitir o biserică nouă și mai mare, cu hramul Sfântului Nicolae, care a fost terminată de tot în anul 1629. La o jumătate de stadiu de la această biserică spre apus apar ruinele unei biserici de zid se și poate recunoaște însuși altarul cel mare”.

Acealași misionar face unele precizări și despre Cetatea Neamț: ,,Spre apus de acest orșel este o mănăstire înălțată pe culmea muntelui, care arată mai degrabă a cetate decât a mănăstire, zidul spre răsărit este dublu, cel din afară are 80 de picioare înălțime, cel dinăuntru 50. Are o lățime, în multe locuri, de 15 picioare. Poarta din afară, suspendată se ridică odată cu podul mobil la o înălțime de 50 de picioare de la pământ: podul întors într-o parte are 80 de pași în lungime și 12 în lățime; el se sprijină pe niște stâlpi de piatră înalți de 50 de picioare. Înăuntrul zidului al doilea este capela sfântului Nicolae ridicată cu mare meșteșug, îmbrăcată în icoanele strălucind de aur ale Domnului Hristos și a Maicii Sale, ale sfinților apostoli și ai părinților greci (=ortodocși). Inăuntru stau monahi de națiune ruteană. Are patru metereze, păzitorii porților sânt pedestrași de ai principelui. Ai zice cu mai multă dreptate că este o cetate decât o mănăstire”[i].

Dr. Vasile Diaconu

[i] Informații preluate din volumul ,,Călători străini despre Țările Române”, vol. V, București, 1973.