Meșterul popular Ionela Lungu, „ambasador la Ambasada Humuleștiului” în Londra de Ziua României

0

A devenit tradițional ca Ambasada României la Londra să invite în fiecare an, de Ziua României, un județ. Anul acesta a venit rândul Neamțului să fie prezent și delegația a reușit să arate ce e mai bun și specific ținutului nostru: muzică populară autentică, straie populare, mâncare tradițională și desigur, meșteșuguri.

Evenimentul s-a derulat în două zile, prima zi, pe 28 noiembrie, fiind dedicată detașaților străini unde au fost invitați aproape 200, iar a doua zi, pe 29, diasporei, la care au zis prezent 300 sau chiar mai mulți.

Județul Neamț a fost onorat de prezența E.S. Dan Mihalache, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – gazdă, precum și a E.S. Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii în România.

„Mă bucur că m-am alăturat Ansamblului Folcloric „Floricică de la munte” din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Piatra Neamț, având un stand de artă populară. Standul pe care l-am amenajat a cuprins, desigur, Lumea lui Ion Creangă în personaje, dar și măști specifice sărbătorilor de iarnă, linguri sculptate și tapiserii cu Nică în cireș și Nică cu pupăza. Pe tot parcursul evenimentului am modelat figurine din lut, tocmai pentru a face demonstrația meșteșugului meu, ceea ce a fost chiar un punct de atracție. Ambasadorul Japoniei a fost foarte interesat de ceea ce prezentam, a pus o grămadă de întrebări și îl urmăream cum se uita amuzat la fiecare personaj. Au ieșit și glume, le spuneam celor care treceau prin fața standului că aici e Ambasada Humuleștiului la Londra. În definitiv, noi suntem un popor cu simțul umorului și personajele acestea pe care le modelez ne reprezintă pe noi, românii. Toți invitații din ambele zile am simțit că au venit cu inima deschisă. Erau curioși toți, faptul că se apropiau, puneau întrebări, erau interesați de meșteșugurile noastre, toate acestea au dat sens prezenței noastre acolo. Aș repeta oricând, oriunde această experiență. E minunat să pot arăta cu cinste ceea ce fac, ceea ce suntem. Nu vă puteți imagina ce energie este într-un astfel de eveniment. Am întâlnit și cunoscut oameni interesanți dar și mai curios, m-am revăzut cu prieteni, unii virtuali, alții reali, unul dintre ei e chiar cel care a făcut fotografiile Alex Coman, stabilit în Londra de câțiva ani.”, a declarat Ionela Lungu, meșter popular și cetățean de onoare al orașului Tîrgu Neamț.

Foto: Alex Coman

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate