Moarte suspectă la Bălțătești. Bărbat găsit fără suflare, într-o baracă

0

Descoperire șocantă într-o baracă de pe raza comunei Bălțătești, județul Neamț. C.V., un bărbat în vârstă de 68-70 de ani a fost găsit fără suflare, într-o baltă de sânge.

S-a întâmplat azi dimineață, în jurul orei 8.45.

Echipajul medical de pe Ambulanță ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru victimă, căci bărbatul nu mai prezenta semne vitale.

„În urma unei sesizări primite prin SNUAU 112, despre faptul că în localitatea Bălțătești a fost descoperit cadavrul unui persoane, la fața locului s-a deplasat un procuror criminalist împreună cu o echipă de cercetare.

Din primele cercetări a rezultat că este vorba despre un bărbat de aproximativ 70 de ani, din localitate, care prezenta leziuni în zona corpului.

În acest moment ancheta este în desfășurare, iar colegii mei analizează toate pistele existente„, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Robert Costan.

Potrivit unor surse neoficiale, C.V. ar fi fost victima unei agresiuni prin înjunghiere petrecută cu cel puțin 10 ore înainte ca trupul neînsuflețit să fie descoperit.

Cadavrul prezenta multiple răni, inclusiv o plagă înjunghiată abdominală, în hipocondrul stâng.

Andreea T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate