Moarte suspectă la Târgu Neamț. A decedat băiatul de 14 ani al unui șef de partid

0

UPDATE: Informațiile de mai jos s-au dovedit a fi adevărate, în urma investigațiilor făcute de organele legii. Anchetatorii au deschis în cauză dosar penal pentru omor.

A fost victima unui conflict conjugal. Fiind sub influența băuturilor alcoolice, tatăl a venit acasă pe la 1.30-2.00 noaptea. Era mai mult decât surescitat, a declarat procurorul Stelian Olteanu.

Între cei doi părinți a izbcnit o ceartă violentă. Bogdan s-a trezit și, când a văzut ce se întâmplă, a sunat la 112. Polițiștii au ajuns la fața locului. însă părinții le-au spus că nu e nimic grav și că scandalul a fost aplanat. După plecarea organelor legii, tatăl furios i-a reproșat băiatului că îl face de râs în oraș.

A încercat să îl lovească pe copil, după care a luat un pistol (era posesor legal, cu bile). A tras 4 cartușe în incita casei, copilul s-a speriat. A fugit sus într-un birou la mansardă. Tatăl l-a urmărit, copilul a încuiat ușa după el, spune procurorul care se ocupă de caz.

Tatăl a spart ușa, însă Bogdan deja ieșise pe acoperișul casei, printr-o fereastră de la mansardă. Din nefericire, băiatul a căzut în gol, pe beton, de la o înălțime de aproximativ 7 metri.

Tată ar putea fi acuzat de omor.

Există, din punctul meu de vedere, o vinovătie… este o suspiciune de omor, ca intenție indirectă sau există o ucidere din culpa, a declarat procurorul Stelian Olteanu.

Audierile în acest dosar vor fi reluate luni, 30 ianuarie. Tot luni, Bogdan va fi condus pe ultimul drum. Înmormântarea are loc de la ora 10.00, la biserica din Humulești.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ: Tragedie în familia președintelui unei organizații politice din Târgu Neamț.  Fiul său, Bogdan, în vârstă de numai 14 ani și-a pierdut viața în această dimineață, în circumstanțe suspecte.

Din informațiile oficiale, adolescentul a căzut de la înălțime în noaptea de 26 spre 27 ianuarie. A  fost adus cu autoturismul familiei la Spitalul din Târgu Neamț. Medicii de aici au decis transferul de urgență la Spitalul Județean Neamț, unde a ajuns la scurt timp după, cu ambulanța. Diagnosticat cu șoc hemoragic în observație și ruptură hepatică, Bogdan a fost supus unei intervenții chirurgicale. Din păcate, la câteva ore după operație, tânărul a decedat.16325808_1545374298825846_746405706_o

Investigatiile pe care le fac polițiștii și procurorii vor stabili cu exactitate ce s-a întâmplat azi-noapte în casa președintelui de partid și cine este vinovat de moartea adolescentului.

Informațiile neoficiale pe care le-am obținut în exclusivitate arată un scenariu de groază. Sursele noastre spun că în jurul orelor 1.00- 2.00, în casa din Satul Nou a izbucnit un scandal între părinții băiatului, tatăl acestuia fiind în stare de ebrietate. Cearta violentă l-a determinat pe Bogdan să intervină, luând apărarea mamei sale. Tatăl l-a amenințat, așa că tânărul a încercat să fugă din locuință, folosind fereastra de la mansarda casei. Nu știm dacă a fost neatenție sau altceva, însă băiatul a alunecat și a căzut de la înălțime.

Repetăm, informațiile sunt neoficiale. În funcție de declarațiile celor doi părinți și de investigatia anchetatorilor, va ieși la iveală cauza reală a tragediei. Cert este că și organele abilitate au aceleași suspiciuni, atât timp cât au trimis la fața locului procurori și criminaliști, pentru a determina circumstanțele morții tânărului. Așteptăm ca aceștia să se pronunțe.

Potrivit cunoscutilor, Bogdan era un adolescent sociabil, „de nota zece”, fără tendințe sinucigașe. „A fost un copil deosebit, dorit, un înger dat de Dumnezeu, asta vrem să știe cei din jur!”, ne-a spus verișoara adolescentului.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate