Moldoveni cu acte îndoielnice, depistați în Crăcăoani, Neamț

0

Luni, 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani, împreună cu cei ai Biroului de Imigrări Neamț au acționat, pe raza localității Crăcăoani, pe linia verificării documentelor de identitate și depistarea persoanelor cu drept de ședere ilegal.

Cu această ocazie au fost identificate trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 36 de ani, din Republica Moldova, ce au prezentat documente de identitate emise de autoritățile române, documente susceptibile a fi false.

Cele trei persoane identificate au fost conduse la sediul Poliției orașului Târgu-Neamț, în vederea continuării verificărilor.

Totodată, polițiștii de imigrări au dispus pe numele unei femei, de 35 de ani, măsura escortării în Republica Moldova, față de celelalte două persoane urmând a fi dispuse măsuri, privind șederea pe teritoriul României.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări, cu privire la săvârșirea infracțiunii de uz de fals, potrivit IPJ Neamt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate