Morminte descoperite în biserica Mănăstirii Văratec

0

logo

iosif 1În anul 2013, ca urmare a lucrărilor de restaurare executate în interiorul Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din incinta Mănăstirii Văratec, au fost dezvelite două morminte datate în secolul XIX.  Este vorba despre mormântul Cuviosului Iosif și mormântul maicilor Nazaria și Magdalena. Din păcate, ambele complexe funerare au fost deranjate în anii ’70, odată cu schimbarea pardoselii din biserică. Supravegherea arheologică, realizată de specialiștii Complexului Muzeal Județean Neamț a permis o serie de observații interesante și a adus câteva elemente de noutate față de sursele istorice cunoscute.iosif 2

Astfel, mormântul Cuviosului Iosif a fost adăpostit într-o criptă de cărămidă, care s-a mai păstrat doar parțial. În interior au fost găsite resturi de lemn provenite de la sicriul înhumatului, iar elementele scheletice au fost adunate într-un capăt al mormântului, probabil în anii ’70. Un bun element de identificare a defunctului l-a reprezentat o cărămidă cu inscripție, datată în anul 1828, pe care era trecut numele persoanei. De altfel, prezența acestei cărămizi în mormânt este un element specific mediului monahal.

Tot în pronaos a fost surprinsă o altă criptă de cărămidă, cu bolta deteriorată parțial, în interiorul căreia au fost găsite foarte puține resturi scheletice, care nu mai respectau poziția anatomică. Alături de acestea au fost găsite și două cărămizi cu inscripții, pe care sunt menționate numele a două dintre starețele Mănăstirii Văratec – maicile Nazaria și Magdalena – decedate la 1814 și 1822. Până în momentul dezvelirii acestei cripte nu se cunoștea cu precizie locul înhumării celor două monahii, existând doar informația că au fost înmormântate în biserică.

Cele două complexe funerare au oferit un set inedit de informații despre începuturile Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din Mănăstirea Văratec. De asemenea, au putut fi urmărite o serie de practici mortuare specific mediului monahal, fiind confirmată și deranjarea celor două cripte, în anii ’70 ai secolului trecut.

Dr. Vasile Diaconu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate