Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
duminică 9 decembrie 2018
  • :
  • :

NEAMȚ: Mort la muncă, în pădure/ Patronul: „Se fac cercetări și cu asta, basta!”

Gheorghe U., un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Crăcăoani, județul Neamț, care lucra ca „drujbist” la exploatarea lemnului, a murit în condiţii violente, după ce un copac a căzut peste el.

S-a întâmplat luni, 3 decembrie.

„În jurul orelor 11.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați de un bărbat de 45 de ani din Târgu Neamț cu privire la faptul că într-o pădure din localitatea Crăcăoani a găsit un bărbat decedat.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că la data de 3 decembrie,  în jurul orelor 8.30, un bărbat de 48 de ani din localitatea Crăcăoani s-a deplasat în fondul forestier ce aparține Ocolului Silvic Văratec, unde, în timp ce efectua lucrări de defrișare, ar fi fost lovit de un arbore.  În urma impactului, victima a suferit leziuni ce au condus la deces”, ne-a declarat Georgiana Moșu, purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

La fața  locului a fost solicitat și un echipaj medical, care a constat decesul bărbatului.

Gigel U. lucra pentru firma Valdo Forest. Fiind vorba despre un posibil accident de muncă soldat cu decesul angajatului, la locul producerii nefericitului eveniment au ajuns și inspectorii ITM.

„Am fost personal acolo. Este vorba de un fasonator mecanic care, la doborârea unui fag, nu a respectat regulile de securitate a muncii, în sensul că a doborât un fag fără ca mai înainte să doboare și fagul care era mai sus. În momentul în care a tăiat fagul de jos, cel de deasupra a venit peste el și l-a omorât.

Este un accident soldat cu decesul lucrătorului, competența de cercetare revine Inspectoratului de Muncă. Avem 15 zile la dispoziție să cercetăm. Vom stabili foarte clar împrejurările, responsabilitățile. În esență, nu s-au respectat normele de securitate a muncii la doborârea arborelui.

Era o echipă, ceilalți doi erau undeva mai jos. El a tăiat singur (…) Sunt niste reguli pe care firma trebuia să le respecte, vizavi de supravegherea lucrătorilor în zone periculoase șamd. Concluziile finale le avem în 15 zile”, ne-a declarat jur. Ioan Popescu, inspector șef al ITM Neamț.

Între timp, corpul neînsuflețit a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț,  în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Am contactat telefonic și reprezentantul firmei pentru care decedatul lucra (Valdo Forest). Răspunsul a venit, sec: „Se fac cercetări și cu asta, basta! Nu am nimic de declarat!”.

Potrivit unor surse neoficiale, în urmă cu câțiva ani, un alt angajat al aceleiași societăți care se ocupă cu exploatarea lemnului ar fi suferit un accident mortal, tot în pădure. La vremea respectivă, s-a declarat că angajatul decedat – rudă cu patronul- ar fi furat TAF-ul firmei și nu se afla în pădure în calitate de angajat al firmei. De asemenea, lumea din sat vorbește că, pe timpul iernii, o parte dintre angajați sunt trimiși „pe hârtie în somaj”, deși continuă să meargă la muncă.

Revenind în prezent, Gheorghe U. a lăsat în urmă doi copii și o soție care muncea în străinătate. În paralel cu ancheta ITM, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Andreea Trăsnea




3 comentarii la “NEAMȚ: Mort la muncă, în pădure/ Patronul: „Se fac cercetări și cu asta, basta!”

  1. Cezar

    Cand Gigel….cand Gheorghe…e vb de Gheorghe Usturoi din Mitocu Balan,com.Cracaoani…..nu cum ati scris ca s a deplasat din Cracaoani…era un om deosebit,de nadejde,cuminte si credincios!Ar fi de dorit sa nu va mai dati cu parerea pana la finalizarea anchetei….iar in ceea ce priveste ,,barfele”…vad ca va plac….dau bine la public!Daca tot scrieti o stire macar fiti echidistanti si profesionisti..nu barfitori si stiristi de…senzatie!

    Raspunde
  2. Romel-Ion Vulpea

    1+1=2cersetori care nu mor de foame, așa să știți. Nu va e rușine să promovați asemenea slogan într-o țară unde protecția socială este doar pe hârtie? Aceia care sunt plătiți pentru aceasta stau la căldurică, în birourile lor termolabilă te, la gargară pe Facebook.

    Raspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *