NEAMȚ: S-au luat la bătaie în mijlocul străzii – Mai multe persoane au fost reținute

0
Foto caracter ilustrativ

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au documentat activitatea infracțională a nouă persoane, bănuite că ar fi tulburat ordinea și liniștea publică. Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 12 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din Tîrgu-Neamț a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

Ca reacție imediată, polițiștii s-au deplasat la fața locului, nefiind identificate persoane în locul indicat de persoana apelantă. În urma activităților investigative desfășurate cu operativitate, persoanele implicate în altercație au fost identificate la scurt timp de polițiști și conduse la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

Investigațiile au relevat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, care au degenerat într-un conflict, nouă persoane cu vârste cuprinse 21 și 60 de ani, din Tîrgu-Neamț, s-ar fi agresat fizic reciproc.

În urma probării activității infracționale a celor implicați, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Totodată, aceștia au fost sancționați contravențional pentru încălcarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3.

Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate