Niște specimene au vandalizat parcul de sub Cetate

8

Nici nu s-au terminat lucrările de reabilitare și modernizare a Parcului de sub Cetatea Neamț, că actele de vandalism au și început să apară.

Un stâlp de iluminat a fost pus la pământ, iar o minunată bancă sculptată în stejar a fost pur și simplu tăiată cu un fierăstrău, cel mai probabil.

Actul de vandalism s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă (14-15 august), iar faptașii sunt, deocamdată, necunoscuți. Trist, mai ales că aceste investiții au fost recent realizate. Trist, pentru că parcul deja începuse să prindă conturul dorit de târgu-nemțeni, fiind ales drept loc de promenadă/relaxare/ joacă de foarte multe persoane în ultima perioadă. Și mai trist este că tot din buzunarul nostru, al cetățenilor din Târgu-Neamț, vor fi suportate costurile de reparații.

În această dimineață, primarul Daniel Harpa și-a arătat indignarea printr-un mesaj pe pagina sa de facebook.:

„Sunt atât de revoltat că nu pot să vă descriu în cuvinte. Am făcut plângere la poliție și doar dacă numele meu nu e Harpa cei care au făcut asta vor scăpa nepedepsiți!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!” 

Cel mai probabil, persoanele care au făcut aceste pagube nu sunt unele nevoiașe, că în acest caz ar fi luat întreaga bancă să o pună de foc, nu doar o mică bucată de lemn. Coincidență sau nu, ne apropiem și de alegerile locale, iar tot ce se întâmplă acum se sparge în capul primarului și devine motiv bun de discuție pentru contra-candidați.

Se vorbește și despre activitatea Poliției Locale cu această ocazie. Nu dorim să le luăm apărarea agenților, care deseori sunt observați… frecând menta, pe românește. Dar știm că sunt puțini pe tură și, cu siguranță cei care au vandalizat parcul  au așteptat să nu fie nimeni în zonă la momentul distrugerii, niciun om de rând și mai ales, nicio uniformă. De asemenea,  parcul Cetate nu este deocamdată supravegheat cu camere video. Acestea urmează să fie achiziționate și instalate spre finalul investiției.

Menționăm că în zona parcului se află în implementare două proiecte, și anume cel de reabilitare peisagistică a zonei verzi și de promenadă (modernizat alei, schimbat bănci și iluminat public, crearea unui loc de joacă pentru copii ș.a.) și cel de realizare a unui ștrand la standarde europene. Aceste investiții nu sunt făcute pentru Harpa, pentru cei din PSD, PNL, USR sau alt partid. Sunt făcute pentru cetățenii orașului!

Revenind la distrugerea mobilierului urban, avem și noi un mesaj pentru „binefăcători”: SĂ VĂ FIE RUȘINE!

Acum, făptuitorii sunt căutați de polițiști pentru a fi amendați. Le transmitem oamenilor legii că noi, cei de la redacția ZiarTarguNeamț.RO, insistăm ca numele și fețele lor să fie făcute publice, pentru că și bunurile distruse erau tot bunuri publice, realizate cu banii cetățenilor!

De asemenea, pentru parlamentarii nemțeni și nu numai: ar fi bine-venită o lege prin care, pe lângă amendă, cei care recurg la astfel de acțiuni să suporte și cheltuielile de reparație!

8 Comentarii
  1. dana spune

    Trebuie un sistem centralizat de supraveghere video al orașului, pentru toate zonele publice și, în special, pentru cele izolate.
    Aceste fapte de vandalism primitiv trebuie pedepsite exemplar, nu trebuie sa se mai repete !
    Aștept cu interes rezultatele anchetei Politiei !

  2. popescu spune

    Nu se poate sa nu ii fi vazut cineva.Sigur se vor lauda in cercul de cunostinte cu „vitejia”lor.Sa le fie rusine si sper sa fie prinsi si sa plateasca ei reparatiile si sa cumpere in plus o banca si un felinar.Sa speram ca nu o sa se mai intample ca in parcul de la statuia Creanga unde un baiat de bani gata a rupt 6 stalpi de iluminat,a fost gasit,numele nu i s-a facut public si nici stalpii nu i-a inlocuit nimeni .A trecut mai bine de un an.Atunci cum sa nu aiba tupeu si rautate daca scapa nepedepsiti?Poezia”Mitocanii”a lui C.V.Tudor li se potriveste si da si rezolvarea!

  3. Lecu spune

    pacat!,,,Din pacate, multi ciudati in orasul nostru….foarte multi!…Desigur…au drepturi…doar drepturi,tolerati de autoritati si organele de ordine…Cand trambitezi,numai „realizari marete„…dar invatamantul,cultura si…bunul simt …bocesc de dureri de cap,langa Dreptatea ..saracuta. Doamne ajuta….

  4. Petru spune

    Sa nu se supere domnul primar dar cine a facut acele fundatii si mai ales prinderile cu conexpand-uri si-a cam batut joc. Ar fi trebuit niste buloane inglobate in beton si alta ar fi fost rezistenta stalpilor. Oricum e trist ce s-a intamplat si asta dovedeste ca nu ne mai facem bine ca tara.

  5. Ileana stana spune

    E adevarat parcul.nu e pt psd,dar fonduri alocate sunt furate de psd ,

  6. CRISTIAN spune

    Voi aveți idee ce se întâmplă noaptea în parcul de sub cetate și în parcarea stadionului? De la bătăi organizate la trasul pe nas și seringă cu substanțe vesele. Politia știe și se face ca nu vede. Jandarmeria la fel. Politia locala are interzis sa se deplaseze noaptea în acea zona, sa nu deranjeze beizadelele care își fac de cap pe acolo. Am sa revin și cu nr de mașini care seara de seara staționează pe acolo.

    1. popescu spune

      Majoritatea pleaca la toamna la facultati,credeti ca parintii lor sunt bucurosi de intamplarile de la majorate si chefuri?Problema e ca le dau prea usor cheile de la masinile familiei.Nu mai vorbim de cursele din spatele stadionului,de pe drumul spre Timisesti,buselile si accidentele pe care le fac.La Praxia,acu o luna 5 proaspeti absolventi s-au ciocnit in lant,daune totale,reparatii costisitoare.Cei in drept sa verifice se fac ca nu stiu si nu vad si devin deosebit de suparati daca li se reproseaza noncombatul.Pe unii „zmei”o sa ii aiba pe constiinta.Daca o au!

  7. chetraru spune

    Mobilierul stradal și în zonele comune ar trebui sa fie mai rezistent.
    In afara de aspectul lor (eu nu înțeleg semnificația lateralelor de la bănci), soluția de a le construi integral din lemn lasă frâu liber derbedeilor și uzurii lor în timp. Poate o alta varianta mai robusta ar fi fost mai buna

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate