Harpa: „Nu am solicitat Corpul de Control!”

1

Zvonul apărut în presa locală, cum că primarul Daniel Harpa a solicitat în scris Corpul de Control al lui Ponta ca să-i spună dacă banii dintr-un credit au fost cheltuiți corect de către fosta conducere, a fost negat de către edil:

„Nu am nicio adresă înaintată la Guvernul României pentru a solicita Corpul de Control! Sunt doar niște speculații. Eu am spus așa: Am doi ani de zile de când sunt primarul orașului Târgu Neamț și nici până la momentul actual, atât eu cât și o parte din colaboratorii mei, din angajații Primăriei și consilierii locali, nu știu pe ce s-au cheltuit acei bani din creditul de la BCR. Adică cei 5 milioane de euro. Cred că s-ar impune să solicităm Corpul de Control al Prefectului sau să mă adresez Guvernului României pentru a-mi trimite Corpul de Control. Nu am făcut nimic scris”, a precizat primarul Daniel Harpa.

Pentru suma de 5 milioane de euro, nimeni din Primărie nu găsește o justificare. Banii par să fi dispărut în neant: „Banii s-au cheltuit, dar în oraș nu se observă pe ce anume, în afară de pavelele pe care le vedem cu toții. Nu ai bloc anvelopat, drumuri asfaltate, canalizare făcută înainte de mandatul meu! Nu ai nimic! Până la urmă voi afla ce s-au făcut cu atâția bani! E dreptul locuitorilor să știe!”, a conchis edilul.

Creditul  la BCR a fost renegociat de curând de către primarul Daniel Harpa. Până în 2016, administrația publică locală va plăti lunar suma de 20 000 euro, în loc de 58 000 euro, ca până acum.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. uncetatean spune

    Cu siguranta ca sutem curiosi sa auzim ce s.au facut cu o asa suma de bani.
    Daca au inceput cu localitatile mai mari sa le purifice la bani matunti, atunci e destul de probabil sa le vina randul si localitatilor mai mici de a fi verificate.
    Ceea ce e de bine .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate