Nu există teatru, dar avem cenaclu!

0

Astăzi, 27 martie, comunitatea teatrală internațională, artiști și public deopotrivă celebrează ”Ziua Mondială a Teatrului”. Sărbătoarea a fost stabilită de Institutul Internațional de Teatru, în cadrul Congresului Mondial de la Viena din anul 1961.

Anul acesta, mesajul mondial transmis de Institutul Internațional de Teatru aparține lui Brett Bailey (dramaturg, scenograf, regizor din Africa de Sud):

(…) Oriunde se află o societate umană, acolo se manifestă irepresibilul Spirit al Spectacolului. Născut în comunitate, el poartă măştile şi costumele diferitelor noastre tradiţii. El pune la treabă limbile, ritmurile şi gesturile noastre, creând un spaţiu în mijlocul nostru (…)

Ce ar trebui să facem noi, artiştii arenelor şi ai scenelor: să ne conformăm cererilor igienizate ale pieţei, sau să ne folosim de puterea pe care o avem: aceea de a crea un spaţiu în inima şi mintea societăţii, de a aduna oamenii în jurul nostru, de a aduce inspiraţie, încântare şi informaţie şi de a crea o lume a speranţei şi a conlucrării cu inimile deschise?

La nivel național, Ion Caramitru, Președintele UNITER, a transmis un mesaj tulburător către iubiorii de teatru:

(…)Mă uit cu disperare la ştirile fierbinţi ale zilei şi încerc să recapitulez modul în care teatrul a intervenit salvator în conflictele majore ale lumii. Din puzderia de senzaţii care mă încearcă privind televizorul, selectez doar spaima pe care mi-o induce scrâşnetul inconfundabil al şenilelor în mers şi încerc să înţeleg despre ce e vorba când văd, faţă-n faţă, tancuri şi copii.

Asist parcă la o piesă scrisă de destin în care Wagner, Şostakovici, Mozart şi Rahmaninov îşi dau mâna ca să acompanieze balalaica şi bazooka într-o hărmălaie care face deliciul unor dirijori iresponsabili.(…)

Teatrul adevărat este locul unde oamenii se vor întâlni mereu cu ceea ce umanitatea le-a lăsat ca moştenire pentru a înţelege, mai devreme, realitatea.

La Târgu Neamț nu există Teatru, iar Casa Culturii ”Ion Creangă” nu și-a mai deschis porțile de doi ani de zile. Personajele lui Caragiale bântuie constant stăzile orașului, în căutarea scenei.

Totuși, doritorii de spectacol pot participa astăzi, începând cu ora 16.00, în Sala de Ședințe a Primăriei Târgu Neamț, la a III-a  ediție a Cenaclului Literar “Mugur de Fluier”, unde, de fiecare dată, se crează o stare de bine, de liniște sufletească, prin muzică bună, poezie și… prieteni. 

Andreea Trăsnea

teatru1

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate