O familie de egrete mari (Egretta alba) își petrece iarna în Ținutul Zimbrului

0

Râul Ozana a devenit în această iarnă mica deltă din județul Neamț. O familie de egrete mari, cel mai probabil cu domiciliul de vară în Delta Dunării, a ales să își petreacă iarna în Ținutul Zimbrului, pe Valea Ozanei.egrete-pe-ozana

Păsările grațioase, ca niște bucăți de zăpadă înaripată, au fost surprinse de obiectivul fotografului Felicia Aron, pe albia râului Ozana din zona comunei Vânători- Neamț.

O egretă mare (egretta albă) privește apa, se concentrează, prinde câte un peștișor cu mișcări fulgerătoare și îl înghite într-o fracțiune de secundă. Deși fotogenică, e sfioasă și își ia zborul, penajul ei alb integrându-se perfect în culoarea zăpezii și a văzduhului. O scenă frumoasă, rar întâlnită, naturală, sălbatică.

„Nu e în Deltă, e pe Ozana de lângă mine. Azi am avut norocul să pot ajunge mai aproape de această egretă mare albă care și-a găsit loc de hibernare pe prundul Ozanei”, scria recent fotograful, pe pagina sa de facebook.

Specialiştii sunt de părere că temperaturile ridicate din ultima perioadă, vegetaţia stufoasă, nevoia de oxigen şi poluarea le-au scos din habitatul lor. Egretele mari s-au îndreptat spre râuri mai mici și mai reci. De asemenea, vegetația de pe marginea râului Ozana le-a determinat să se oprească aici, unde găsesc suficientă hrană.

Dacă faceți o plimbare pe malul Ozanei, poate aveți norocul să întâlniți minunații turiști cu pene. Râul Ozana (Neamț) are o lungime de 59 km. Străbate depresiunea intramontană Pipirig, după care pătrunde în depresiune subcarpatică Ozana-Topolița (Depresiunea Neamțului), pe care o traversează de la vest la est, trece prin orașul Târgu Neamț și se varsă în Moldova, în aval de localitatea Timișești.

Dacă nu reușiți să le vedeți, fotografiile Feliciei Aron rămân o frumoasă amintire a egretelor albe care au vizitat Ținutul Zimbrului în iarna lui 2016. Vietăți imaculate, sălbatice, pe malul Ozanei „cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul”, după cum o descria marele povestitor Ion Creangă în Amintiri din copilărie.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate