O zi în Raiul nemțean: Sf. Cuv. Ioan Iacob ne așteaptă!
Cu bucurie duhovnicească vă adresăm chemarea de a fi împreună la praznicul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, ocrotitorul bisericii din curtea seminarului de lângă Mănăstirea Neamț și al tuturor celor care îl cinstesc cu evlavie în zilele de 4 și 5 august, moment care deschide ciclul „Paștelui nemțean” cum au fost numit de către Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române.

Biserica cu hramul Sfântul Ioan Iacob de la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț este o construcție relativ recentă, dar cu o mare însemnătate duhovnicească și simbolică, atât pentru seminarul teologic, cât și pentru întreaga zonă a Neamțului. A fost ridicată ca un omagiu adus Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, unul dintre cei mai mari sfinți români ai secolului XX, canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.
Sfântul Ioan Iacob a fost el însuși format la Mănăstirea Neamț, unde a fost frate și monah înainte de a merge în Țara Sfântă. Exemplul vieții sale – trăită în rugăciune, nevoință, poezie religioasă și dragoste de Hristos – este o sursă de inspirație inepuizabilă pentru tinerii teologi. De aceea, alegerea lui ca ocrotitor al noii biserici nu a fost întâmplătoare.
Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, fiind o instituție de formare duhovnicească și intelectuală a viitorilor slujitori ai Bisericii, avea nevoie de un locaș de cult mult mai spațios, în care elevii să se formezeduhovnicește, să deprindă tipicul slujbelor și să se roage în cadrul unei comunități restrânse, mai aproape de viața seminarială. Paraclisul din incintă, cu hramul Sf. M. Mc. Pantelimon, devenise neîncăpător pentru numărul foarte mare de elevi veniți după revoluția din anul 1989.
Locul pentru noua biserică s-a sfințit în data de 5 august 1994, de ziua sfântului Ioan Iacob Hozevitul, de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Preafericirea Sa a dorit, însă, ca această biserică să fie mai mult decât un simplu paraclis, și anume, un așezământ care să reprezinte un loc pregătit de poporul român – „o casă nouă“ pentru primirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob.

De zidirea bisericii, s-a îngrijit Pr. Prof. Ioan Mihoc, directorul Seminarului, și P.C. Pr. Prof. Vasile Ignătescu, împreună cu întreg colectivul de profesori ai școlii. Lucrările de o amploare deosebită s-au concretizat după îndelungi eforturi financiare și materiale într-o frumoasă biserică – catedrală. Acest moment, legat și de împlinirea a 500 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii Neamț, s-a bucurat de o numeroasă prezență, poposind aici mari personalități religioase, culturale și politice.
Altarul bisericii a fost sfințit cu o solemnitate deosebită în ziua de 12 octombrie 1997 de către Sanctitatea Sa Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului, împreună cu vrednicul de pomenire Preafericitul Părinte Teoctist, patriarhul României alături de un numeros sobor de ierarhi, preoți, diaconi în fața a numeroși credincioși.
Pe data de 8 septembrie 2009 a avut loc sfințirea picturii interioare a acestei biserici de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Biserica este printre singurele lăcașe de cult din județul Neamț cu pictură și pe pereții exteriori, pictură sfințită în ziua hramului, pe 5 august 2016, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan al Moldovei și Bucovinei.
Patriarhul Daniel a descris acest locaș ca pe „cea mai frumoasă biserică a unei școli de teologie din Patriarhia Română” și „Voronețul nemțean” – evidențiind faptul că a fost construită cu multă jertfă din partea profesorilor și elevilor – fiind considerată o adevărată „minune a Sfântului Ioan Iacob”, dar și un „laborator al învierii sufletului”.
În biserică se păstrează un deget al Sfântului Ioan Iacob, împreună cu câteva obiecte personale precum o camilafcă, un liturghier, și metanii, oferite de Patriarhul Daniel și un ceaslov ca dar din partea ÎnaltpreasfințituluiIoan, Mitropolitul Banatului, adus în țară de pe vremea când fusese reprezentantul Patriarhiei Române la locurile sfinte.
Amintim tuturor celor care doresc să participe la această sărbătoare că luni seara – 4 august, începând cu orele 18.00 va avea loc Slujba Privegherii.
A doua zi – 5 august, începând cu orele 6.00 se va săvârși Agheasma Mică, Taina Sfântului Maslu și Acatistul Sfântului.
Slujba Sfintei Liturghii va fi săvârșită de cătreÎnaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de stareți, preoți și diaconi.
Vă așteptăm cu inimă deschisă, spre împreună-simțire, rugăciune și întărire în credință, la umbra binecuvântată a Sfântului Cuvios Ioan Iacob – cel care, prin viața sa curată și iubirea pentru Hristos, a rămas un far de lumină pentru întreaga lume ortodoxă.
Pr. Prof. Dr. Viorel Laiu
Directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț
