Orașul de pe Ozana în anii `70. Interviu cu primarul orașului

1

Dezvoltarea orașului Târgu Neamț în anii `70 a cunoscut o nouă etapă, iar despre cum urma să evolueze urbanistic și industrial urbea, aflăm din 2 interviuri acordate de către primarul Gheorghe Ungureanu ziarului Ceahlăul.

În partea de est a orașului se contura „viitoarea zonă industrială. Aici se construieşte o fabrică de volvatir şi fire semipieptănate, precum şi o distilărie de rachiuri naturale. Un alt obiectiv important a cărui construcţie a început tot în această zonă este şi complexul de creştere a vacilor cu lapte, care va avea o capacitate finală de 1.200 de capete.ˮ (interviul este acordat în luna iulie 1971).  

Nu erau neglijate nici fabricile existente, unde urma a se dezvolta noi capacități de producție la „Centrul de industrializare a legumelor şi fructelor, prin crearea unor noi secţii de conserve, de congelare a fructelor şi altele. Un accent deosebit s-a pus pe dezvoltarea industriei locale şi a cooperaţiei meşteşugăreşti. În acest sens, putem aminti construcţia noului complex pentru confecţionarea covoarelor de diverse tipuri şi modele, unitate ce va fi inaugurată pînă la sfîrşitul anului.ˮ (era vorba despre Arta Decorativă).

Preocupare exista și pentru partea urbanistică, așa cum aflăm din același interviu, prin începerea construcției de „noi blocuri de locuinţe, din care unul cu apartamente proprietate personală, a unei centrale termice şi a două magazine universale, din care unul în cartierul Humuleşti.

Zilele acestea în imediata apropiere a Cetăţii Neamţului a început construcţia Hanului Arcaşilor, iar în trimestrul IV va începe construcţia unui motel.ˮ

Gospodărirea orașului nu era nici ea neglijată, o problemă care numai suporta amânare era cea a aprovizionării cu apă, dar „din iniţiativa comitetului executiv al consiliului popular orăşenesc și cu sprijinul forurilor judeţene, s-a definitivat documentaţia tehnică şi s-a trecut la executarea lucrărilor. Au fost deja montate conductele de aducțiune pe cca 2,2 km, lucrările fiind avansate şi la cele două rezervoare de apă. La poalele Cetății Neamțului, în afară de ştrandul nou construit, se vor amenaja un bazin de înot pentru copii, terenuri de volei și baschet, o nouă clădire pentru vestiare, bibliotecă şi terase pentru lectură.ˮ[1]

În interviul luat în decembrie 1972, deci la distanță de un an și jumătate, primarul prezintă și alte realizări în domeniul vieții economice și sociale, „noi spaţii spitaliceşti: policlinica, pediatria, o nouă circumscripţie sanitară în cartierul Bariera iar în curînd va intra în funcţiune noua secţie de chirurgie a spitalui. S-a extins spaţiul de şcolarizare la şcoala nr. 1,  se pregăteşte darea în folosinţă a încă 4 săli de clasă în cartierul Humuleşti, s-au amenajat clădiri pentru atelierele-şcoală..

În acest interviu, primarul vorbea și despre proiectele pe 1973, proiecte certe și nu promisiuni cu ce se va face, extinderea capacității de „producţie a I.I.L. Ozana (în secţia de cauciuc unde lucrările au început deja) precum şi a secţiei de semiindustrializare a legumelor şi fructelor, va fi dată în folosinţă extinderea nou creată a Cooperativei meşteşugăreşti Unirea, toate cu posibilitatea de cuprindere a încă 700- 800 de oameni în sfera producţiei. Magazinul cooperaţiei de consum care se ridică acum în centrul oraşului va fi de asemenea, deschis. (Magazinul Super n.n.).ˮ

Primarul vorbea și despre noi blocuri de locuință, alimentarea cu apă potabilă pe încă 4 km, lucrări de canalizare și de regularizare a Ozanei.[2]

Toate cele promise au fost realizate, iar dezvoltarea urbei va continua și în ultimul deceniu comunist, așa cum vom vedea în materialele viitoare.

 Prof. Emanuel Bălan


[1] Ceahlăul, nr. 1068, 31 iulie 1971, p. 1, 3.

[2] Ceahlăul, nr. 1500, 21 decembrie 1973, p. 1, 2.

1 Comentariu
  1. Adi spune

    Astea da realizari! Nu ce se încearcă in ziua de azi… Sa se facă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate