Pământul lui Arnăutu, cumpărat de Primărie în limita prejudiciului de recuperat

1

Pentru a recupera un prejudiciu de peste 140.000 lei de la Decebal Arnăutu -fost edil de Târgu Neamţ, consilierii locali au decis să-i ia pământul.

Discuţii în contradictoriu între aleşii PSD şi cei PNL au avut loc în şedinţa ordinară din 27 iunie a.c., când a fost supus la vot un proiect de hotărâre în acest sens. Părerile au fost împărţite „pe dos”, cei de la PNL fiind categoric împotriva acestei soluţii de recuperare a prejudiciului cauzat de fostul lor coleg, Arnăutu. N-are rost să le înşiruim aici, le puteţi urmări dumneavoastră în materialul video de AICI, imediat ce se finalizează încărcarea clipului. Vă garantăm cu unele dintre ele sunt destul de piperate.

Din cei 17 consileri prezenţi, patru s-au abţinut de la vot (Maria Vrânceanu, Andrei Aciocârlănoae, Daniel Cozma şi Traian Humulescu de la PNL), unul a votat împotrivă  (Constantin Iliescu), restul (consilieri din partea PSD) aprobând cumpărarea terenului deţinut de Arnăutu, însă numai în limita prejudiciului de recuperat, calculat la data întocmirii documentaţiei de către executorul judecătoresc. Aşadar, Primăria nu cumpără întreaga suprafaţă de teren pe care o deţine Arnăutu, ci doar cât e nevoie pentru a compensa prejudiciul.

Menţionăm că terenul este situat în punctul Pârâul Ursului din Târgu Neamț, pe strada prof. Grigore Ungureanu. Este liber de sarcini și se află într-o zonă locuită, dotată cu toate utilitățile (apă, canalizare, curent electric, gaz metan). Administraţia publică locală şi-a propus să folosească acest pământ conform Legii 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.  Precizăm şi că e destul de greu să găseşti o bucată de pământ aparţinând domeniului public pentru a-l oferi tinerilor care vor să-şi facă o casă, fiindcă mare parte din el a fost vândut înainte de 2012.

Pământul va fi achizițonat de primărie cu prețul de 4,5 euro/mp –un preţ mic faţă de cel pus de evaluator (13,5 euro/mp), obţinut de comisia de negociere.

Amintim că terenul în cauză face obiectul unui dosar de executare silită (debitor Decebal Arnăutu, creditor- OUAT Târgu Neamț) și a fost scos la licitație publică deschisă de patru ori, dar nu s-a prezentat niciun ofertant.

În iunie 2016, Judecătoria Târgu Neamț  Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.1494 din data de 16.06.2015 pronunţată în dosarul nr.3316/321/2014 al Judecătoriei Tîrgu Neamţ, definitivă prin decizia civilă nr.304/AC din data de 23.10.2015 pronunţată în dosarul nr. 3316/321/2014 al Tribunalului Neamţ, pentru suma de 105.117,5 lei, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unităţii, şi dobânda legală începând cu data de 08.06.2010 până la data plăţii efective a debitului, în oricare dintre modalităţile de executare silită prevăzute de lege, solicitată de creditoarea ORAŞUL TÎRGU NEAMŢ reprezentat de Primar, împotriva debitorului ARNĂUTU DECEBAL. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.6.2016.

Suprafaţa de teren ce se va compensa se va stabili la data tranzacţei, după calcularea la zi a valorii sumei datorată de Arnăutu(prejudiciu-penalităţi-dobânzi etc). Vânzarea directă se va face la sediul Primăriei Târgu Neamţ, într-o zi stabilită de comun acord.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. AR spune

    E CLAR…..ARNAUTU I-A PROSTIT PE TOTI VANZAND ACEL TEREN PE CARE NU-L CUMPARA NIMENI.PRIMARIA ORI A CAZUT LA PACE CU ARNAUTU,ORI A FOST ORDIN DE LA ARSENE SA FACA AFACEREA.ORICM…ATAT CUMPARAREA ACTIUNILOR FALIMENTARE ALE BAILOR OGLINZI CAT SI A TERENULUI LUI ARNAUTU …………ILEGAL……ICOMPENSATIE CU PREJUDICIUL..NU AU FACUT DECAT CA NISTE SMECHERI SA-SI RECUPEREZE BANII SI S A BAGE FALIMENTUL LOR IN DOMENIUL PUBLIC.BECALI PARCA A FACUT PUSCARIEPENTRU SCHIMB DE TERENURI CU ARMATA ….!ABIA ASTEPT S AVAD STATIUNEA OGLINBZI PLINA DE TURISTI,SI BLOC PE TERENU LUI ARNAUTU.ABIA ASTEPT!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate