Părintele Filaret de la Mănăstirea Neamț a fost condus pe ultimul drum

5

Vineri, 16 august, a fost condus pe ultimul drum ieromonahul Filaret Teodorescu de la Mănăstirea Neamţ.

Pentru sufletul părintelui Filaret a înălţat rugăciuni întreaga obşte a mănăstirii. De altfel, pe lângă rude şi ucenici, numeroşi  credincioşi, printre care şi oficialităţi locale şi judeţene, au venit să îşi ia rămas bun de la îndrăgitul părinte, cel care a fost duhovnic multora dintre ei.

Slujba înmormântării a fost oficiată în incinta mănăstirii de soborul părinților monahi, sub protia PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Despre părintele Filaret, PS Emilia Crişanul a spus celor prezenţi că a fost „un bun slujitor al Bisericii, chiar în condițiile în care, în ultimii 20 de ani a fost infirm. (…)

S-a dovedit un luptător puternic, încurajat de harul lui Dumnezeu, de dragostea obștii monahale și de dragostea dumneavoastră, care adesea l-ați vizitat în chilia lui. Și-a dus crucea așa cum a putut mai bine!”,  le-a spus PS Emilian Crișanul celor prezenți la slujba de înmormântare.

Să păstrăm vie amintirea lui, iar dacă el s-a rugat pentru noi atât de mult, să facem și noi la rândul nostru o rugăciune pentru părintele Filaret (…)” a îndemnat pr. arhim. Benedict Sauciuc- starețul Mănăstirii Neamț.

ierom. Filaret Teodorescu

Părintele Filaret (Cătălin) Teodorescu în municipiul Fălticeni, județul Suceava, din părinții binecredincioși Toader și Mariana. În data de 4 mai 1990 a intrat în monahism, și a fost tuns călugăr la Schitul Icoana Nouă, în data de 5 decembrie 1991, de către părintele Agatanghel Bărbulescu, avându-l ca naș de călugărie pe ieromonahul Chiril Dumitriu. În anul 1994, părintele Filaret Teodorescu a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și a urmat studiile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț. În perioada 18 septembrie 1994 – 1 martie 1997, a fost egumentul Schitului Icoana Veche, după care a fost chemat în ascultare la Mănăstirea Neamț, de către vrednicul de pomenire arhim. Irineu Cheorbeja, unde a fost rânduit ca preot slujitor și ca ajutor de econom.

În data de 4 aprilie 1999, părintele a fost accidentat de un autoturism, fapt pentru care părintele Filaret a rămas imobilizat într-un scaun cu rotile.

În dimineața zilei de 14 august 2019, ieromonahul Filaret Teodorescu a trecut la cele veșnice, informează doxologia.ro. A fost înmormântat în cimitirul Mănăstirii Neamţ.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

5 Comentarii
  1. Regrete spune

    DUMNEZEU SĂ IL IERTE! E o greșeală la anul nasterii. Poate remediati…

    1. Nicu Teo spune

      Nu e greșit…în 1990 a intrat în monahism

      1. Mihaela spune

        Dumnezeu sa va aiba in paza!

  2. Frij Elena spune

    Dumnezeu să-l aibă în grija Sa!

  3. Manache cristiana spune

    Drum bun printre îngeri

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate