Parlamentarilor, nu vă mai bateți joc, salvați pădurile României!

0

„De astăzi, Comisia Europeană a activat procedura de infringement pentru Romania din cauza tăierilor ilegale de păduri, acordându-i țării noastre un termen de o lună pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor identificate.

Proiectul legislativ al PER, dorit de toți ecologiștii din Romania, zace uitat în sertarele Parlamentului. Facem apel către toate partidele parlamentare, cu reprezentanţi în Senat și Camera Deputaţilor, să lase orgoliile de-o parte, să înţeleagă importanţa acestui proiect legislativ şi că pădurile sunt un component esenţial al mediului înconjurător, cu valenţe mult mai mari decât cele economice, şi să voteze pentru interesul României.

Dacă nu vor să schimbe legislația pentru salvarea pădurilor, atunci le vom cere cu toții să plătească ei nesimțirea, căci, sancțiunile către UE, se vor plăti din buzunarele românilor.

Mai mult, în calitate de președinte al PER, fac un apel către toți ecologiștii din România să iasă în stradă și să ceară interzicerea tăierilor haotice de păduri pe 10 ani, precum şi interzicerea exportului de buştean cu sau fără coajă sau lemn rotund și cherestea. Acum este momentul să acționăm!”

Dănuţ POP
Preşedinte PER

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate