Păstrătorii tradițiilor de Anul Nou, reuniți la Târgu Neamț [Galerie FOTO/ Video]

0

Pe 2 ianuarie, în Piaţa „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț are loc, an de an, un festival cu tradiție prin care tradițiile sunt aduse în fața nemțenilor și nu numai.

Bucurii și nostalgii, culoare și autenticitate a adus ediția din 2 ianuarie 2019 a Festivalului Obiceiurilor şi Tradițiilor de Anul Nou, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Neamţ, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Casa Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ, Primăria şi Consiliul Local Târgu Neamţ.

Au fost mii de oameni pe centrul orașului de sub Cetate.

Târgoveți și turiști deopotrivă, cu toții au venit să vadă alaiurile de urători, urși, capre și arnăuți. Din Neamț ori din alte colțuri ale țării, copii și adulți s-au mascat și-au venit să prezinte pe scena special amenajată cel mai frumos obicei de Anul Nou specific zonei lor de proveniență. Fie că este vorba de plugul tras de boi de la Humulești, cerbul de la Oglinzi, urşii de la Brusturi, arnăuții din Agapia ori alaiul de la Timișești, obiceiurile și tradițiile de Anul Nou se transmit din generație în generație și rămân, an de an, acel „vechi neînvechit”.

O surpriză plăcută a fost venirea la festivalul din Târgu Neamț, pentru prima dată, a Urșilor din Asău, județul Bacău, renumiți și apreciați în întreaga țară.

Misiunea dificilă de a desemna câștigătorii Festivalului de Anul Nou a aparținut juriului format din: primarul Daniel Harpa, Carmen Nastasă- directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Geanina Fedeleș- administratorul public  al orașului Târgu Neamț, consilierul Gică Onu, Ionuț Gugiu-directorul Casei Culturii, prof. Dănică Gâtlan- coordonatorul Ansamblului folcloric „Ozana” și Cristina Cosma (prezentatoarea evenimentului).

După un spectacol pe măsura așteptărilor, formațiile participante au fost premiate, astfel:

Alaiuri/ Ansambluri:

locul I- Alaiul de Arnăuți de la Dumbrava, Timișești

locul II- Ansamblul Poienița, Poiana Voronei, Botoșani

locul III- Alaiul de la Boiștea

Grupuri de urători/ colindători:

locul I- Plugul cu boi de la Humulești

locul II- Sumanarii de la Trifești

locul III- Comoara satului de la Oglinzi

Mențiune- Ștefania Cojocariu

Grupuri- Jocul măștilor/capră/urs etc

locul I- Cerbii de la Oglinzi

locul II- Capra mută de la Preutești

locul III Ansamblul Codrii Neamțului, Piatra Neamț

Formații de Arnăuți:

locul I- Banta Încheierea păcii Agapia

locul II- Arnăuții de la Humulești

locul III- Arnăuții din Barieră

Mențiune- Arnăuții de la Topolița, Grumăzești

Premiul special al festivalului a plecat cu urșii, la Asău.

Însă toți cei care aleg să păstreze vii datinile străbune și aceste frumoase obiceiuri de Anul Nou sunt (și ar trebui considerați de fiecare dintre noi) niște câștigători. Căci ni le împărtășesc an de an, pe 2 ianuarie, la Târgu Neamț, și ne impresionează mereu prin costumaţiile originale, muzica tradiţională, mesaj şi recuzită.

Mulțumiri și felicitări tututor participanților!

Iată câteva momente din timpul Festivalului Tradițiilor și Obiceiurilor de Anul Nou de la Târgu Neamț din 2 ianuarie 2019, imortalizate de fotograful Alexandru Alui-Ion:

+ un material video, ca să puteți admira o parte din spectacolul ce a avut loc pe 2 ianuarie 2019 la Târgu Neamț:

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate