Percheziții în Crăcăoani: patru scutere, o armă și un detector de metale, ridicate de polițiști
Polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în Crăcăoani, la imobilele și punctele de lucru ale două persoane, în vârstă de 45 și 55 de ani. În cadrul dosarului, urmărirea penală a fost extinsă și cu privire la infracțiunea de tăinuire.

Potrivit IPJ Neamț, dosarul viza inițial infracțiuni privind punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Pe 14 octombrie, polițiștii au indisponibilizat un moped care figura ca sustras din Belgia. În urma perchezițiilor au fost identificate patru scutere cu proveniență din Belgia, un ATV, nouă telefoane mobile, o armă neletală supusă autorizării, mai multe cartușe și o pereche de coarne de cervidă.
A fost găsit și un detector de metale fără documente de proveniență sau autorizație de deținere.
Perchezițiile s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu participarea polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani, Poliției orașului Târgu-Neamț, S.A.E.S.P. Neamț și S.A.S. Neamț.
Cercetările continuă, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.


